Ca să facă economii la buget, oficialii din Sănătate vor să facă cu producătorii de medicamente contracte care să le garanteze prețuri mai mici. Pacienții nu văd măsura decât ca o amânare a actualizării listei de compensate.
Astăzi are loc o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordin privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de derulare a contractelor cost–volum, anunță Minsterul Sănătații.
Proiectul, vechiculat de luni bune, este în strânsă legătura cu actualizarea listei de medicamente compensate, care nu s-a mai făcut din 2008, decât parțial.
„Încep discuțiile fără să aibă un buget. Adică negociază cai verzi pe pereți. Îmi este teamă de o eșuare a acestor negocieri”, spune Cezar Irimia, președintele Alianței Bolnavilor Cronici. Ce presupun mai exact aceaste contracte? Gândite să aducă economii la buget, ele funcționează cu succes în multe țări europene, însă nu sunt tocmai simplu de implementat. „Este un fel de achiziție publică – de exemplu, un producător se angajează să livreze în loc de 300 de cutii cu medicamente 400, iar statul să plătească pentru 300”, ne-a explicat Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Scopul: să nu se plătească nimic în acest an
Pentru ca românii să primească mai repede medicamentele vitale de care au nevoie o soluție ar fi fost amânarea negocierilor cost-volum pentru mai târziu.
„În acest ritm, vom avea listă nouă de medicamente, în cel mai bun caz, la începutul anului viitor. Fac tot ca să nu plătească în acest an, fiindcă nu au bani”, mai spun reprezentanții pacienților.
Au câștigat în instanță pastilele
La finalul săptămânii trecute, 19 pacienți cu boli cronice au obținut în instanță, medicamentele scumpe de care aveau nevoie. „18 din cei 19 au cancer: de piele, de stomac, unul este copil și are poliartrită”, spune avocatul pacienților, Dan Cimpoeru. Cel puțin 1.000 de pacienți sunt în aceeași situație. Cea mai gravă e tragedia românilor cu melanom malign (peste 200), care nu pot primi medicamente noi. Bolnavii pot cere informații la contact@aliantapacientilor.ro sau la telefon 0723-240.223.