27 substanţe active care se regăsesc în medicamente utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni oncologice vor fi achiziţionate, în perioada următoare, de către SC Antibiotice Iaşi SA şi SC Unifarm SA, prin proceduri speciale.
Cele 27 de substanţe active fac parte din protocoalele terapeutice oncologice, dar au un preţ foarte mic şi nu prezintă interes comercial din partea furnizorilor. Ministerului Sănătăţii a cerut şi a finalizat necesarul, pentru un an, a acestor produse ieftine. În baza solicitărilor asumate de spitalele de specialitate, cele două societăţi comerciale vor demara procedurile speciale de achiziţie şi vor încheia contracte de furnizare cu fiecare unitate medicală în parte.
Leucemii, tumori, cancer la sân La nivel naţional, din aproximativ 1 400 000 comprimate sau flacoane cu soluţii injectabile necesare, cele mai solicitate sunt substanţele utilizate în tratamentul tulburărilor acute sau cronice care răspund la tratament anti-inflamator şi imunosupresor ca, de exemplu, dexamethasone (406 924 flacoane de diverse cantităţi). Solicitări semnificative sunt şi pentru comprimate utilizate în tratamentul leucemiilor, ca de exemplu mercaptopurinum (135 000 comprimate), pentru substanţe utilizate în tratamentul tumorilor solide în stadiu avansat, boala Hodgkin ca de exemplu ciclofosfamida (129 291 flacoane) sau pentru soluţii necesare în tratamentul cancerului de sân cum este cazul methotrexanum (120 117 flacoane).