Ministerul Mediului lansează programul "Piste pentru Biciclişti"

Autorităţile spun că se vor aloca 100 de milioane şi că traseele pot fi construite atât pe trotuar cât şi pe carosabil.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat, joi, în timpul unei întâlniri cu primarii din judeţul Mureş, că peste o lună va fi lansat programul de construire a pistelor pentru biciclişti. "Legat de  pistele de biciclişti vor fi condiţii tehnice care înseamnă, pe de-o parte, o anumită lungime a drumului. Vom vedea cum vom putea să ne gospodărim cu banii pe care-i avem, avem 50 de milioane de lei. Dar, prin modificarea bugetului Agenţiei pentru Fondul de Mediu, vom mări la 100 de milioane de lei, care înseamnă totuşi vreo 40-50 de km de piste pentru biciclişti în fiecare judeţ. Programul va şi şi pentru comune şi pentru oraşe", a declarat Borbely. Acesta a explicat că pistele pentru biciclete trebuie să fie fundamentate printr-un proiect clar, prin care zonele respective să fie bine delimitate de şosele. Potrivit preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu, se va finanţa contruirea de biciclete în parcuri, pe trotuare sau pe străzi. Întrebat dacă va exista un plafon maxim care va putea fi accesat de un solicitant, Popescu a explicat că acest detaliu urmează să se stabilească, ghidul finanţare fiind în curs de elaborare. "Trebuie să aibă proiecte atât oraşele, cât şi comunele, una pentru partea unde se circulă şi acolo să modifice axa drumului, să facă un trotuar mai lat, ca să aibă posibilitatea bicicliştii - cum e şi în Europa - să circule şi să nu fie un trotuar aşa de îngust ca să încapă o pistă pentru biciclişti (...) Dar sper ca în trei săptămâni să apară ghidul care va stabili exact normele", a subliniat ministrul Mediului.