Primăria Capitalei cumpără noi minicentrale termice mobile. Unde vor fi amplasate

Primăria Capitalei cumpără noi minicentrale termice mobile. Unde vor fi amplasateApă caldă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Firma municipală Energetica Servicii, aflată sub controlul Primăriei București, are în vedere achiziționarea unor noi minicentrale termice mobile. Acestea vor fi plasate în aproximativ 20 de puncte termice din rețeaua de termoficare.

Valoarea contractului destinat achiziției a 20 de minicentrale termice mobile este estimată la până la 79,4 milioane de lei, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23 februarie, conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Minicentrale termice mobile, amplasate în 20 de puncte din București

Aceste unități mobile reprezintă, în esență, cazane ce vor genera energie termică din gaze și vor fi instalate în punctele termice din cele șase sectoare ale Bucureștiului. Aici, acestea vor furniza agentul termic produs local către rețeaua de termoficare.

„Beneficiul major al realizării achiziției de produse este asigurarea agentului termic și implicit a confortului persoanelor arondate acestor puncte termice până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare din aceste zone”, se arată în caietul de sarcini.

Cazanele sunt proiectate pentru a asigura furnizarea eficientă a agentului termic și a apei calde către 340 de blocuri.

Cazane București

Cazane București. Sursa foto: SEAP

Cazane București

Cazane București. Sursa foto: SEAP

Minicentrale termice mobile

Minicentrale termice mobile. Sursa foto: SEAP

Partea de est a Bucureștiului are deja aceste tipuri de minicentrale

O soluție similară a fost deja implementată în partea de est a orașului, pe teritoriul fostei CET Titan. Totul ca o măsură provizorie până la realizarea unui proiect de investiții planificat acolo, respectiv o centrală electrică de termoficare în cogenerare cu o eficiență de 50 MW.

Modulele de la CET Titan au o capacitate termică instalată variabilă între 30 Gcal/h și 60 Gcal/h, în funcție de diagrama de reglaj, pe durata sezonului de iarnă, și între 10 Gcal/h și 15 Gcal/h în sezonul de vară.

Pentru a completa volumul pierdut în rețelele termice primare ale CMTEB, este necesar un adaos de apă tratată de 50 tone/h, conform informațiilor furnizate la momentul respectiv, potrivit economica.net.

Nicușor Dan a anunțat noi probleme cu apa caldă

Achiziția de noi minicentrale termice mobile vine după ce Nicușor Dan a recunoscut zilele trecute că apa este călduţă în loc să fie caldă, în aproximativ 100-110 scări de bloc.

Nicusor Dan

Nicusor Dan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Primarul general al Capitalei, a declarat că în 11 puncte termice din totalul de 1.000, furnizarea agentului termic nu corespunde parametrilor. El a admis că în peste 100 de blocuri din București, apa este caldă, nu fierbinte, și că remedierea avariei nu va fi posibilă pe perioada gerului.

„Noi avem 1.000 de puncte termice care deservesc cam 9.500 scări de bloc. În acest moment, sunt 11 puncte termice din 1.000 în care furnizarea este sub parametri. Adică apa este călduţă în loc să fie caldă. Asta înseamnă 100-110 scări de bloc”, a declarat edilul.