Cu ochii pe contorul Geiger-Muller, ortacii de la Crucea pot ieşi la pensie după 15 ani de muncă în subteran.

N-au trei ochi, nici patru urechi, nu le-au căzut dinţii sau părul mai mult decât altora, fac copii sănătoşi şi n-au mai multe boli decât noi, ceilalţi. Lumea spune că mor mai tineri. Şi ei spun la fel, dar nu există statistici în acest sens. Nu s-a demonstrat, ştiinţific, că maladiile pe care le fac ar fi cauzate de radioactivitatea la care sunt expuşi. Riscul, şi-l asumă de foame.

Minerii de la Crucea intră în fiecare zi la muncă, şase ore. Scormonesc prin maţele pământului să-şi facă norma zilnică de un metru cub de minereu de uraniu. Salariul „cârtiţelor” umane de lângă Vatra Dornei nu sare de 21 de milioane. După 15 ani pot ieşi la pensie. Care nu e mai mare de 1.600 de lei. Nepoţii lor vor afla dacă bunicii şi-au ales bine meseria. Cancerul, se spune, se transmite la fiecare a treia generaţie.

Drumul crucii

Şoseau urcă, paralel cu un pârâiaş de munte, în serpentine line, vreo şase kilometri, din centrul satului până la intrarea în mină. De-o parte şi de alta vezi vaci grase care pasc, neştiind ce se află în adâncimea pământului de sub copitele lor.

Din vârful unui munte, asupra gurii de mină de la poalele masivului Rarău veghează o cruce. De jos, pare meschin de mică, dar are peste trei metri şi a fost cărată cu cârca de minerii de la Crucea, judeţul Suceava. Singura exploatare mineră de uraniu funcţională din România. E crucea de la Crucea.

JERTFĂ

Tributul uman al ortacilor a atins cifra 18

Gheorghe Ciobâcă, Dumitru Grigoraş, Petre Trandafir... şi tot aşa pomelnicul continuă până la Cornel Buta. Sunt 18 şi reprezintă tributul suprem al minerilor de la Crucea pentru locul lor de muncă. Primul s-a prăpădit în ’79, cu patru ani înainte de începerea exploatării, iar ultimul în 2002. Cu toţii au murit în accidente, şi nu din cauza radiaţiilor, cum ai putea crede.

Cel puţin o dată pe an, de Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în capela de la orizont 100, adică la o sută de metri sub pământ, numele le sunt pomenite. Este joi dimineaţa, şi la „Morţi” sunt aprinse câteva lumânări. Minerii din brigada care a intrat în şut nu i-a uitat pe ortacii omorâţi de măruntaiele mişcătoare ale pământului. Câteva sunt şi la „Vii”.

„Când stai lângă uraniu te apucă somnolenţa”

Mina 780-Transversală e cea mai adâncă de la Crucea. La urcarea în „colivie”, adică în liftul care te coboară două sute de metri, cu doi metri pe secundă, te ia în primire Aurel Dulap: „Io nu ies la poză că-s incolor”. De fapt, e cam tuciuriu. Are 42 de ani, a jucat fotbal în „B”, extremă stângă la Foresta Fălticeni şi, de 11 ani, e semnalist, adică liftier.

Jos, te întâmpină un ultim bec chior. Contorul Geiger-Muller pârâie rar şi discret, semn că radiaţiile sunt în limite normale. Sunt 14 grade Celsius şi e umezeală. Şirul indian e deschis de Eugen Tetea, şeful minei. Are o faţă adânc brăzdată de riduri. De n-ar avea cască şi lămpaş ai crede că-i mai degrabă marinar.

Din cei 51 de ani ai săi, 24 i-a muncit în subteran. Din care 15 - la uraniu. I-a împlinit, marţi, pe 27 aprilie. „M-au cerut aici din anul IV de facultate. Avusesem o aprindere la plămâni şi am refuzat. După nouă ani însă tot aici am ajuns. La început mi-a fost şi mie teamă... Când stai pe lângă el te moleşeşti, aşa... Îţi creează somnolenţă”. Are paradontoză: „O fi de la asta, o fi de la vârstă?”, oftează omul. S-a lăsat de fumat de ceva vreme, dar tot se uită cu poftă la oricine aprinde o ţigară.

Cu uraniul în palme

Se merge prin tunelul luminat doar de lămpaşele minerilor cale de vreun kilometru. Pe alocuri, apa îţi ajunge aproape de genunchi. „Am cizma spartă”, constată unul. „Mai dă-i o gaură, să iasă apa”, îl sfătuieşte, hâtru, altul.

Ca să intri în „Abatajul 114 - minus 4” urci pe vreo trei „suitori”, nişte scări din lemn introduse într-un tunel vertical lat de maximum 80 de centimetri. Dacă eşti claustrofob rişti un atac de panică. Sus, trei ortaci încarcă o roabă cu minereu. Tehnic, „excavează utilul”.

Obiectele muncii: târnăcopul, lopata, roaba şi picamerul

Contorul Geiger bâzâie insistent şi enervant. Totuşi, aici nivelul de radiaţii e mult sub 20 de milisiverţi/an, maximumul permis. Adrian Posa, şeful Sănătăţii şi Securităţii în Muncă, manevrează ca pe o bazooka un perforator P 90 cu cap detaşabil diamantat.

De nouă ani e în Crucea, după alţi zece la cupru. E mai cald, aşa că a renunţat la bluza salopetei. Pe piept i se lăfăie numele unei echipe de fotbal american. Ortacii mai au un picamer, o roabă şi nişte lopeţi. Şi o icoană cu Maica Domnului.

Frontul de lucru nu e mai lat de un metru şi ceva, iar casca de pe cap e singurul adversar al plafonului sprijinit de bârne. Mărunţesc în palme o bucată de minereu. E sfărâmicios. Nici măcar de suvenir nu pot să-l iau. E caz penal. O fi bine, o fi rău?

ÎNGHESUIALĂ

1.400 de oameni vor să se angajeze la Crucea

Din cei 750 de angajaţi de la Crucea, 400 sunt mineri, ajutoare de mineri şi vagonetari. Stagiul minim de cotizare la pensie este de 15 ani pentru grupa I de muncă - zona I de radiaţii şi 17 ani pentru grupa a II-a de muncă - zona a II-a de radiaţii. În zona I de radiaţii, maximumul este de 20 de milisieverţi/an.

Minerii primeau în trecut o masă caldă la intrarea în şut. Acum primesc o dată pe lună un „antidot” de zece lei pe ziua de lucru. Carne, ulei, zahăr, făină etc. În felul acesta îşi ajută şi familiile care, de cele mai multe ori, sunt numeroase. „Nu este chiar în regulă. Minerul intră, uneori, nemâncat la muncă pentru că a dat hrana la copii. Şi dacă se întâmplă ceva?”, spune unul dintre ingineri. Băieţii sunt însă mulţumiţi. „Nu era bună mâncarea. Slănină şi ciolane! Unii ţin regim! E bine aşa!”, este de părere vechiul ortac Ioan Andone. Se lucrează în trei schimburi a câte şase ore. La ieşirea din şut se puşcă (adică dinamitează), iar doua ore durează aerisirea galeriilor. Mina nu e „grizutoasă”, este fără gaz metan.

Salariul tarifar al unui miner simplu este de 1. 500 de lei. La el se adaugă vechimea şi sporurile de radiaţii de 20% şi de pericol 35%. “Sporul de radiaţii îl găsiţi şi în Valea Jiului, da’ îi zice altfel!”, spune Anton Filipiuc, directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului. La Crucea există, la 750 de salariaţi, peste 1.400 de cereri de angajare. Majoritatea pentru subteran.

GHID ÎN BEZNĂ

„Dacă te rătăceşti prin galerii, apa te scoate afară”

Coborâtul „suitorilor” e mult mai anevoios. Pe drumul de întoarcere, joncţionăm cu o locomotivă de mină. Trage încet vagoneţii ce urmează să fie umpluţi cu ce s-a „puşcat” de dimineaţă, fie el minereu sau steril. O urmează, la pas, alţi ortaci. Toţi au feţele pământii de la minereul negru-gri. Uneori e şi roşcat, de la oxidare. Nu e ca în minele de cărbune, unde intri alb şi ieşi negru. Nici gaz metan nu este. Doar apa, ce acoperă uneori pe zeci de metri şinele, te incomodează la mers. „Dacă te rătăceşti, apa te scoate afară”, explică inginerul Tetea.

Fix în mijlocul galeriei se pune de-o şuetă. Geologul Vasile Popescu îi explică mucalit lui Adrian Posa cum e cu pensia: „Nu vreau să ies acum la pensie că pierd unica ocazia să rămân în locul vostru!”. Eugen Tetea îl completează serios: „Ingineri minieri nu se mai «fabrică » la Petroşani! O să plătim scump peste zece ani...”. După o oră şi jumătate ieşim la lumină. Încerci să nu te gândeşti la ce ai făcut.

Miner cu nouă copii acasă

La birtul fără nume, încropit într-o casă de ţară, de lângă clădirea unde se schimbă şi se spală minerii după ce ies din şut stau la palavre cinci ortaci. „Nevasta nu mă întreabă ce fac io la serviciu, ci când e avansu’ şi lichidarea”, râde amar Dumitru Ignat, om cu zece ani de mină în spinare.

„La noi, cu locurile de muncă e varză. Dacă la metrou o pun de-o grevă, chiar obţin o mărire... La noi, se bucură şi ne trimit acasă”, comentează Ioan Andone, venit tocmai de la Comăneşti să-şi facă vechimea de pensie. A venit de şapte ani şi mai are unu’ singur. „Mă aşteaptă nevasta şi nouă copii acasă!”, se vaietă săracu’.

La Crucea, dacă ai 15 ani pe muchie în subteran, poţi să te ceri la pensie. Dacă munceşti, iei în mână 18-21 de milioane de lei vechi, în funcţie de sporuri şi vechime. Dacă alegi pensia, iei 1.500-1.600 de lei. La cârciuma Alinei, cel mai des se consumă bere şi votca Vorona. „O bei aici şi mori acasă!”, se hlizeşte un puşti şaşiu. „De salariu, se duc vreo două baxuri”, confirmă barmaniţa. Tizul antrenorului de la Rapid se bagă şi el în vorbă: „Nu prea mai apucăm noi multă pensie. Uite, Tache Boroianu a murit la 43 de ani. Stop cardiac. Mai avea un an şi ieşea la pensie…”.

1.600 de lei este o pensie de miner după 15 ani de căutat uraniu AVANTAJE

Pensie de miner „radioactiv” la 38 de ani

Cei 400 de mineri de la exploatarea de uraniu Crucea sunt localnici din satele din jur şi din Vatra Dornei. Doar vreo 40 sunt „cruceni”. „Ăştia 40 duc în spate alţi 200”, spune primarul Dorin Rusu, 42 de ani, şi el miner ieşit la pensie cu 1.600 de lei pe lună. Sunt dese cazurile de pensionari de până în 40 de ani. Vali Lăzăruţ are 38 de ani şi peste două luni poate ieşi la pensie. E preşedintele Sindicatului Liber Independent Uraniu Suceava: „Un vagonetar ia 15-16 milioane, un ajutor de miner 16-17 şi abia un miner ia maximum 21!”.

E îngrijorat şi de riscuri: „Uraniul atacă sistemul nervos. Orice boală te ia te termină de la «piesă» până la cap! Cade păru’, cad dinţii... Cum să nu fie boli profesionale? Câte ciroze, silicoze, leucemii, de la radiaţii de la praf...”. Apoi, o dă pe glumă: „Da’ bărbaţi impotenţi n-am văzut, doar femei nepricepute!”. „Întreab-o pe barmaniţă!’, mustăceşte Dumitru Ignat. Verdictul îl dă Lăzăruţ: „Minerii mor mai repede! Banii minerului şi p... şoferului!“.

A făcut gemeni după 11 ani în mina de uraniu

„Se vorbeşte, se discută că unele boli, cum ar fi cancerul, ar putea fi provocate de radiaţiile încasate de cei expuşi în mină. Nu s-a dovedit nimic clar”, spune directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). „Eu, copii am avut după 11 ani de mină. Şi gemeni! Mai e un şef de mină care are tot gemeni, după patru ani în subteran! Tata a lucrat în mină din ’83 până în ’91 şi acu’ are 79 de ani şi încă munceşte”, se laudă Adrian Posa. Primarul Dorin Rusu este la cravată şi costum, are ciorapi flauşaţi şi unghia de la degetul mic mai lungă.

„Avem 2.359 de locuitori şi mai bine de jumate n-au serviciu. Ferească Dumnezeu să închidă mina, că 40 de mineri duc în spate alţi două sute. Nu e pericol deloc. Vitele pasc pe păşuni vecine cu exploatarea de uraniu. Laptele e băut de oameni şi nu a făcut niciodată rău. Am un bătrân în sat de 97 de ani şi azi- dimineaţă a murit o babă de 98!”, pledează primarul cauza foştilor săi ortaci. Acolo unde se face protecţia muncii este agăţat un afiş: „Din greşeli înveţi, dacă nu e prea târziu!”. Astăzi e 1 Mai. La Crucea nu se fac mici la grătar şi nu se bea bere toată ziua. Se intră în şut.

OCNĂ. La spart de piatră cu perforatorul Foto: Vlad Stănescu „Existenţa minereului la Crucea a fost atestată prima oară pe pârâul Cracu Rău.“, ADRIAN POSA, şeful biroului de Sănătate şi Securitate a Muncii

EXPLOATARE

„Tot ce «mănâncă» Cernavodă e asigurat de Crucea”

Singura exploatare minieră din România, cea de la Crucea, deschisă în 1983, are două sectoare de muncă: Crucea şi Botuşana. Mine de uraniu au mai fost în Banat, lângă Oraviţa, şi în Bihor la Ştei. Amândouă au fost închise.

În Bihor a fost unul dintre cele mai bogate zăcăminte din Europa, cu o concentraţie de 30%-40%. A fost exploatat, în 1964, de sovieticii de la Sovrom Cuarţ, drept despăgubiri de război.

Sumbru sau nu, primele indicaţii geologice privind existenţa uraniului la Crucea au fost găsite pe pârâul Cracu Rău... Minereul extras este transportat în camioane până la Vatra Dornei, încărcat în tren şi dus la Uzina de Preparare şi Prelucrare a Minereului de Uraniu Feldioara. De acolo ia drumul Centralei Atomoelectrice de la Cernavodă.

„Tot ce «mănâncă» Cernavodă e asigurat de noi! Pe viitor, dorim să deschidem o nouă exploatare, la Tulgheş, în Harghita şi să importăm concentrate tehnice de uraniu. Spre exemplu din Kazahstan”, declară Nicu Popa, directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului.