Una din puținele companii din domeniul resurselor minerale pentru care existau speranţe de privatizare, Moldomin se află în situaţie dramatică. După ce i-au ipotecat proprietățile și au obținut gratis licența de exploatare, afaceriştii sârbi care controlează firma elvețiană Minecoau, cea care a câștigat licitația pentru zăcămintele de cupru de la Moldova Nouă, au anunțat că renunță la preluarea fostei mine de stat.
Potrivit RISE Project lichidatorul companiei Moldomin a fost anunţat că înțelegerea de acum trei ani este denunţată. Pe de altă parte, cei care administrează falimentul Moldomin au solicitat Tribunalului Caraș Severin să oblige compania elvețiană să semneze contractul final pentru preluarea bunurilor companiei de stat. Al doilea termen în acest proces este programat la finalul acestei luni.
La mijloc sunt 4 milioane de euro, banii care au fost ai aparținut afaceriștilor, dar care sunt blocaţi în bancă până la finalizarea procesului de vânzare. Mineco s-a angajat să plătească acești bani pentru terenurile din perimetrul minier în condițiile în care valoarea zăcământului era estimată de specialiști la aproape un miliard de dolari.
Ce reclamă Mineco
Conform ultimului raport al lichidatorului, reprezentanții Mineco reclamă că nu au fost îndeplinite toate obligațiile din contractul de acum trei ani, în timp ce lichidatorul susține că firma elvețiană tergiversează fără motiv parafarea tranzacției.
Procesul de privatizare s-a complicat în luna mai, după ce Mineco a obținut înregistrarea la Biroul de Cadastru a unui drept de ipotecă asupra terenurilor Moldomin – operațiune contestată de către lichidator. Reprezentanții companiei elvețiene au refuzat apoi să mai semneze contractul final.
Specialiştii contactaţi de RISE Project susţin că înregistrarea precontractului și a ipotecii în cartea funciară împiedică orice tentativă a lichidatorului de a valorifica bunurile Moldomin fără înştiinţarea Mineco. Intenția de renunțare la contract este cu atât mai ciudată cu cât compania elvețiană a scăpat în acest an de opoziția Fiscului – care a contestat în mai multe rânduri licitația pentru bunurile Moldomin.
Experții ruși, acuzați de spionaj economic
Afacerea resurselor de cupru de la Moldova Nouă a fost presărată de acuzații de corupție în ultimii doi ani. RISE Project a arătat că în spatele companiei elvețiene se aflau doi afaceriști sârbi implicați în fraude și acte de corupție atât la Belgrad, cât și la București. Mai mult, experții ruși angajați de sârbi să construiască noua mină au fost acuzați de spionaj economic pentru că au încercat să plece din România cu documente clasificate care conțineau detalii despre resursele de la Moldova Nouă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Iacob Chișărău – director general al S.C. Moldomin acuzat de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Sorin Berchimiș, director general la S.C. Ipromin acuzat de fals în înscrisuri și Gabriel Neamțu, şef al structurii de securitate din cadrul S.C. Ipromin, acuzat de favorizarea făptuitorului.
Şi-a vândut libertatea, pe o leafă de doi bani
Pe 29 aprilie 2011, Iacob Chișărău, în calitate de director general al S.C. Moldomin, a permis accesul reprezentanţilor societăți comerciale Mineco AG la documente (pentru studierea şi fotocopierea acestora) ce conţin date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată. Aceste informații, existente la S.C. Moldomin ca bază de date geologice și care se refereau la perimetrul Moldova Nouă – Mina Centrală, au fost puse la dispoziție reprezentanților firmei respective, fără acordul prealabil al autorităţii competente.
Iacob Chișărău a pus la dispoziţia reprezentanţilor Mineco aceste date şi informaţii clasificate, în mod cu totul interesat de obţinerea unei funcţii în cadrul acestei firme, având în vedere că societatea Moldomin se afla în insolvenţă, iar bunurile au fost scoase la licitaţie. Pentru serviciile sale, Chișărău a fost recompensat de Mineco, recompensa constând în angajarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, fiind remunerat cu suma de aproximativ 2.000 lei/lună, în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012.