„Părintele FNI“ a cumpărat prin Petromservice, cu numai 2,6 milioane de euro, o firmă care deţine un zăcământ de calcar concesionat de la stat, evaluat la 15 miliarde de euro. Sorin Ovidiu Vîntu este pe cale să rearanjeze harta miliardarilor în euro din România.
Acesta a încheiat o afacere care îi poate băga în buzunar, în următorii 20 de ani, un profit situat între 5 şi 15 miliarde de euro şi îl poate transforma în cel mai bogat român.
Lozul câştigător al lui SOV se numeşte mina de calcar cu brucit de la Budureasa, judeţul Bihor, singurul zăcământ de acest fel din România şi cel mai mare din Europa. Afacerea a fost făcută prin intermediul Petromservice, companie care şi-a vândut recent activitatea de servicii petroliere către Petrom SA.
Vîntu şi partenerul său de afaceri de la Petromservice, Liviu Luca, au preluat la cheie zăcă- mântul de calcar cu brucit anul acesta, în luna mai. Firul afacerii a fost împletit cu grijă de nişte anonimi pe parcursul mai multor ani, iar intrarea lui SOV în ecuaţia miliardelor de euro închide cercul fără alte comentarii. Exploatarea de calcar Povestea zăcământului de calcar cu brucit începe pe vremea glorioasei Epoci de Aur a lui Nicolae Ceauşescu. Prospecţiunile pentru descoperirea zăcământului de calcar cu brucit au început în 1977. Cercetările de la acea vreme vizau descoperirea unui zăcământ de uraniu, însă, în locul minereului radioactiv, geologii au dat peste calcar cu brucit. Evaluările specialiştilor au indicat că în perimetrul Budureasa - Valea Mare s-ar afla cel mai mare zăcământ din Europa.
Calcarul cu brucit este extrem de valoros, fiind destul de scump şi în forma lui naturală, dar mai ales după ce este supus unui proces de prelucrare. Conducerea comunistă de la acea vreme a decis că trebuie să ocupăm locul întâi în acest domeniu, motiv pentru care a investit masiv în obiectivul propus.
Din 1978 până în 1989, volumul de lucrări la Budureasa - Valea Mare a fost imens. S-au făcut 15 kilometri de galerii, puţuri de cercetare, şanţuri, foraje. Suma cheltuită de stat, din 1978 până în 1989, pentru a pune în valoare zăcământul a fost imensă.
„Înainte de 1989 s-au cheltuit 150 de miliarde de lei pentru cercetarea şi aducerea la forma de exploatare a zăcământului“, a declarat, pentru EVZ, Bogdan Găbudeanu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). Calculată la cursul oficial aferent anului 1989, de 14,9 lei pentru un dolar, investiţia de 150 de miliarde de lei de la Budureasa este uriaşă: 10 miliarde de dolari.
Acelaş i calcul făcut la cursul neoficial al dolarului din 1989, de 75 de lei, duce valoarea investiţiei la două miliarde de dolari. Odată cu Revoluţia din 1989, lucrările aproape finalizate de la Budureasa s-au oprit. Din 1989, până în 2003, mina a intrat într-o fază de conservare, existând chiar propunerea de a fi închisă. Bani din piatră seacă În 2003, mina de la Budureasa - Valea Mare a fost scoasă la licitaţie de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Zăcământul a fost concesionat, iniţial, pentru perioada 2003-2005 firmei Geoasset, deţinută de doi afacerişti ale căror nume nu spun nimic în lumea oamenilor de afaceri.
Concesiunea s-a prelungit cu încă un an printr-un act adiţional, iar în 2006 reprezentanţii firmei au depus documentaţia finală pentru obţinerea licenţei de exploatare. „Licitaţia de concesiune a fost câştigată de Geoasset, care, timp de trei ani, a lucrat zăcământul şi a înteţit forajele. S-au făcut şi nişte studii care au relevat că există posibilitatea valorificării zăcământului în condiţii de rentabilitate“, ne-a mai spus şeful ANRM. Intrarea lui Vîntu şi Luca în afacerea cu preţiosul zăcământ s-a făcut anul acesta, în luna mai. PREŢ Statul primeşte o redevenţă modestă Statul a omologat mai întâi rezervele de brucit de la Budureasa, după care a eliberat licenţa de exploatare a zăcământului pentru o perioadă de 20 de ani, licenţă care devine valabilă din momentul emiterii unei hotărâri de guvern în acest sens. „Hotărârea de guvern a trecut de cancelaria primuluiministru, unde a fost aprobată, şi este în curs de avizare la Ministerul Mediului. Mai urmează Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei“, ne-a mai declarat Bogdan Găbudeanu.
Geoasset va plăti o redevenţă anuală pentru exploatarea zăcământului de 6% din valoarea totală a rocii exploatate, care poate ajunge la 46.000-47.000 de lei noi, adică puţin peste 14.000 de euro, potrivit preşedintelui ANRM. „Activitatea de exploatare este particulară, însă zăcământul va rămâne al statului. Terenurile aferente minei sunt proprietatea Geoasset, iar o parte sunt concesionate de la Primăria Budureasa - Valea Mare“, precizează Găbudeanu.
„Niciodată în viaţa mea nu am făcut vreo afacere cu statul. Niciodată nu am speculat informaţii de acest gen. Sunt extrem de volatile. Eu sunt speculant financiar“, declara Sorin Ovidiu Vîntu, în februarie 2005, pentru EVZ. Între timp, optica afaceristului s-a modificat.
În septembrie 2005 a preluat Petromservice prin intermediul off-shore-ului Elbahold Ltd, cu numai 13 milioane de euro. Anul acesta, SOV a preluat prin Petromservice, cu doar 2,6 milioane de euro, firma Geoasset, care deţine licenţa pentru zăcământul de miliarde de euro de la Budureasa până în anul 2027.
EVALUARE Un zăcământ valoros Potrivit licenţei, Geoasset are dreptul de a exploata în următorii 20 de ani 16.000.000 de tone. Valoarea zăcământului de la Budureasa, deţinut oficial de Petromservice şi neoficial controlat de Vîntu, este de ordinul miliardelor de euro. Calcarul cu brucit de la Budureasa poate fi valorificat în forma în care este extras, cu circa 65 de euro pe tonă.
Dacă Geoasset ar vinde minereul exact aşa cum este el extras, ar obţine peste un miliard de euro pe cele 16 milioane de tone pe care are dreptul să le exploateze. Potrivit unui raport de evaluare făcut de Ipromin SA asupra resursei din judeţul Bihor, dacă este prelucrat, din calcarul cu brucit se poate obţine o largă paletă de produse indispensabile în mai multe ramuri industriale.
Toate acestea se vând pe piaţă la preţuri cuprinse între 200 şi chiar 1.800 de dolari pe tonă. În urma prelucrării calcarului cu brucit se poate obţine un profit situat la minimum 5 milioane de euro şi maximum 15 milioane de euro în cei 20 de ani de exploatare.
INGINERIE FINANCIARĂ MARCA SOV Afacere de miliarde de euro cumpărată pe mai nimic În 2003, momentul în care s-a făcut primul pas pentru obţinerea dreptului de exploatare a rezervei de calcar cu brucit, firma Geoasset era deţinută de Adrian Boboc (95%) şi Ioan Blidar (5%), persoane necunoscute în mediul de afaceri. În decembrie 2004, în Geoasset a intrat Ana Bodea, care a preluat 95% de la Boboc. Nici Ana Bodea nu este vreo femeie de afaceri recunoscută în mediul de business.
Ea este cea care a bătut palma cu Petromservice, compania controlată oficial de sindicalistul Liviu Luca şi neoficial de afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu. Aceasta a explicat pentru EVZ de ce a vândut către Petromservice afacerea de miliarde de euro. „Nu am putut să duc singură programul de exploatare. Mai întâi, am găsit doi asociaţi, pe doamna Maria Nicolaescu şi pe domnul Mircea Pârvu, după care ne-am blocat din nou“, ne-a declarat Ana Bodea.
Întrebată de ce nu a cerut finanţare de la o bancă, femeia a susţinut că în România nicio instituţie financiară nu i-ar fi susţinut planul de afaceri. Cu o discreţie maximă, aceasta a reuşit să facă toate diligenţele pe lângă autorităţi pentru a obţine şi licenţa de exploatare a minei de la Budureasa.
Pentru moment, Geoasset are licenţă provizorie de explorare până când firma o va obţine şi pe cea de exploatare. Licenţa de exploatare este în curs de aprobare, iar aceasta va fi dată printr-o hotărâre de guvern. 11 luni de negocieri În 12 aprilie anul acesta, Ana Bodea a cumpărat părţile sociale ale firmei de la cei trei asociaţi ai firmei, devenind acţionar în proporţ ie de 100%. Bodea i-a plătit Mariei Nicolaescu 400.000 de euro şi 175.000 de dolari pentru 40% din capitalul social al Geoasset. Avocatul Mircea Pârvu a primit de la Ana Bodea 150.000 de euro pentru 10% din companie, iar celălalt asociat, Ioan Blidar, a primit 100.000 de euro tot pentru 10%. Mircea Pârvu nu a dorit să discute sub nicio formă cu EVZ despre această tranzacţie.
„Pârvu şi Nicolaescu au considerat că nu este orizont pentru recuperarea rapidă a sumelor investite şi au renunţat“, a explicat Bodea. La nici o lună după ce a devenit acţionar unic, în 4 aprilie, Ana Bodea a bătut palma cu Petromservice, firma controlată din umbră de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru vânzarea Geoasset.
Deşi, în acte, tranzacţia a fost încheiată cu Petromservice imediat după ce Bodea a devenit acţionar 100% al Geoasset, aceasta a declarat pentru EVZ că negocierile cu firma înfiinţată de sindicaliştii din Petrom au durat 11 luni.
„Nu am avut intenţia de a vinde, ci de a mă asocia cu cineva. Pusesem ochii pe Petromservice de mai multă vreme, iar până la urmă m-am decis să vând“, mai susţine Bodea. Suma obţinută în acte de Ana Bodea de la Petromservice SA a fost de 2,6 milioane de euro.
Însă, din informaţiile EVZ, suma primită de fosta proprietară a Geoasset a fost cu mult mai mare. O licenţă valoroasă „Petromservice a cumpărat o societate care are licenţa de exploatare a zăcământului, dar toate investiţiile pentru pornirea exploată rii trebuie făcute. Acum am pornit studii, proiecte şi aşa mai departe“, ne-a declarat Gheorghe Şupeală, directorul general al Petromservice.
Sorin Ovidiu Vîntu nu a recunoscut niciodată implicarea în Petromservice. Întrebat de EVZ ce ar face dacă ar avea o mină ca cea de la Budureasa, Vîntu a declarat: „Cred că i-aş trimite acolo pe toţi «prietenii» mei, cu ghilimelele de rigoare, şi aş astupa mina“. UTILIZARE La ce se foloseşte brucitul? Calcarul cu brucit prelucrat se foloseşte la fabricarea cimentului refractar, a mortarelor, a produselor de ceramică, a cărămizilor, a plăcilor, a materialelor ceramice izolatoare, ca fondant în fabricarea fontei. Poate fi folosit ca adaos în producerea gresiei, faianţei, porţelanurilor sau pentru sticlele de ambalaj.
Din brucit se scoate un oxid de magneziu, cu o largă utilizare în industria farmaceutică, chimică, metalurgică, în industria hârtiei, a materialelor refractare, chiar şi în agricultură sau pentru epurarea apelor uzate. Astfel, magneziul obţinut în urma unui proces de prelucrare se foloseşte la obţinerea de medicamente sau în industria cosmetică. Oxidul de magneziu cu o puritate mare, de peste 90%, se utilizează pentru producerea materialelor refractare, de înaltă temperatură şi rezistenţă.