Confruntările sângeroase care s-au înregistrat săptămâna trecută la frontiera dintre Azerbaidjan şi Armenia au readus în actualitatea lumii o problemă regională veche de 30 ani, considerată „îngheţată”.

Din punctul de vedere al Turciei, acest incident înseamnă că la lista destul de lungă a problemelor externe a diplomaţiei turce s-a adăugat acum şi frontul caucazian....

Izbucnirea acestor confruntări între Baku şi Erevan într-o perioadă în care nu se aştepta nimeni şi faptul că acest incident nu a avut loc în jurul Nagorno-Karabah, locul conflictului, ci în alt loc, în regiunea Tovuz situat la frontieră, este plin de înţeles. Acuzele reciproce cu privire la cine a atacat mai întâi sunt subiecte de dezbatere. Dar întrebarea care circulă acum este dacă aceste confruntări regionale se vor transforma sau nu într-o criză globală.

În cazul în care situaţia conflictuală nu va putea fi controlată, aşa cum s-a văzut şi în alte puncte ale lumii, în ultima perioadă, există temerea ca aceasta să nu capete dimensiuni internaţionale atrăgând şi forţe străine. Pentru că, în acelaşi timp, Caucazul este una dintre regiunile sensibile pe care numeroşi actori vor să o menţină sub propria influenţă...

***

În perioada Uniunii Sovietice această regiune s-a aflat sub administraţia Moscovei, iar acum se situează în prim-planul geostrategic al Rusiei. Prin intervenţia militară în Georgia, Moscova a arătat în mod clar că nu are intenţia să renunţe la aceste regiuni pentru alţii.

Armenia este ţara din regiunea Caucazului în care Rusia are încă cea mai mare influenţă politică şi prezenţă militară. Deci, politica de susţinere (şi de direcţionare) continuă. Dar diplomaţia rusă agilă, aşa cum s-a văzut şi în această confruntare de la frontieră, se plasează, pe de-o parte, de partea Erevanului, de cealaltă parte îşi asumă un rol diplomatic, de mediator, şi încearcă să calmeze spiritele.

Cu alte cuvinte, este foarte clar că Rusia este actorul principal în Caucaz şi joacă un rol determinant.

***

Iar o altă realitate în geopolitica Caucazului este faptul că Turcia este un actor care are un rol activ. În special când subiectul este Azerbaidjan...

Ultimele confruntări de la frontieră au deschis calea Ankarei pentru a trece pe primul plan legat de acest subiect. Turcia a anunţat că va sprijini Azerbaidjanul în toate domeniile, inclusiv cel militar.

Sunt câteva motive care plasează Turcia de partea Azerbaidjanului: Primul motiv, „legăturile frăţeşti”, conceptul „două state, o singură naţiune”. Al doilea motiv, interesele geostrategice ale Turciei. În ochii Ankarei, Caucazul are o importanţă vitală la fel ca şi Orientul Mijlociu şi Mediterana de Est.

Acesta este înţelesul şi importanţa solidarităţii cu Azerbaidjanul. Al treilea motiv, cu fiecare ocazie guvernul precizează că este de partea oprimaţilor, a victimelor. Armenia a ocupat o parte a teritoriilor azere. Cauza azerilor nedreptăţiţi a devenit cauza Turciei...

Iar al patrulea motiv, eforturile depuse pentru normalizarea relaţiilor cu Erevanul au fost în zadar. Armenia, prin campania privind genocidul, îşi continuă atitudinea ostilă faţă de Turcia.

***

De fapt, a fost o perioadă în care, aşa cum s-a întâmplat şi în privinţa relaţiilor dintre Ankara şi Erevan, eforturile diplomatice depuse pentru soluţionarea divergenţelor dintre Baku şi Erevan generaseră speranţe. Ce păcat însă că aceste eforturi nu au dat rezultatele aşteptate.

Relaţiile dintre Ankara şi Erevan au rămas întrerupte. Chiar dacă divergenţele dintre Baku şi Erevan par a fi „îngheţate”, au atins punctul în care vor exploda.

Azerii nu mai nicio speranţă pentru o „soluţie pacifistă” a diplomaţiei Grupului de la Minsk. La ultimele manifestaţii de la Baku s-au auzit voci care făceau apel la război. În această situaţie nu putem ignora posibilitatea unor noi confruntări. Dar nu pare nici prea posibilă o escaladare şi atingerea unei dimensiuni internaţionale a conflictului.

Diversele forţe, în primul rând Rusia, nu doresc un război pe frontul caucazian. În cazul în care se ajunge la un armistiţiu în regiunea în care se înregistrează confruntări s-ar putea declanşa un proces în care armele să tacă şi diplomaţii să negocieze. Ceea ce ar însemna continuarea unei stări „nici de război, nici de pace”...

Comentariu de Sami Kohen 

Traducerea: Emel - Birgül Mauki, RADOR