Numerologul Milena Farcaș ne spune cum e Sorin Mihai Grindeanu din punct de vedere al numerolor din viața sa. Puternic și tenace, rezitent și priceput în arta negocierii, ambițios și neiertător, actualul prim-ministru al României ( data nașterii 5 decembrie 1973) are capacitatea de a își demonstra aceste calități doar când trebuie, dacă trebuie (are cifra destinului 1 din 2 și 8 și cifra zilei de naștere 5). De cele mai multe ori este șeful din spatele șefului; nevăzut, necunoscut, neștiut. Pregătit pentru a îi lăsa pe ceilalți să fie recompensați pentru meritele sale, Sorin Mihai Grindeanu planifică totul atent, în ritmul său, în felul său. se subordonează doar celor cu excelente calități.
Preferă partenerii puternici, preferă să lase impresia că deciziile aparțin altcuiva. Maschează cu ușurință independența de care are nevoie, interpretează roluri, inventează personaje, situații, este greu de urmărit, imposibil de bănuit, imperceptibil (cifra zilei de naștere 5). Strateg neîntrecut, atent la tot, permanent nemulțumit, se autoperfecționează permanent, nu acceptă greșeli (cifra personalității 8). Eficient și rațional, ambițios și sigur pe sine, pregătit pentru orice, este milităros și nerăbdător. Se pricepe la oameni, îi vede așa cum sunt ei, dincolo de măști și mai presus de dorințe, înțelege ce-i îndeamnă către diversele acțiuni și-i folosește acolo unde îi sunt necesari și unde ei sunt performanți. Uneori este bântuit de timiditate, alteori de un soi de nesiguranță neașteptată.
Nu uită și nu iartă, poate aștepta oricât momentul potrivit pentru a se răzbuna (cifra 2 din destin). Lucrează bine în echipă, știe să o conducă. Alegerile îi sunt clare, direcțiile sunt doar două pentru el, prietenii sunt așezați pe coloana lor, dușmanii și-i cunoaște. Ceilalți nu vor afla nicicând pe care dintre liste se găsește (cifra 2 din destin și cifra 5 a zilei de naștere). Organizat și ordonat se potrivește bine unei vieți riguroase, de militar de carieră. Pedepsește aspru necinstea și lipsa de loialitate. Detestă superficialitatea celorlalți, nu tolerează lenea și minciuna (cifra personalității 8). Are nevoie de libertate de acțiune și îl deranjează când cineva încearcă a-i limita mișcările. Deosebit de convingător, folosește cuvintele și îndemnurile corespunzătoare fiecărei situații (cifra zilei de naștere 5). Reacțiile sale la stres sunt excelente, se descurcă extraordinar în cele mai dificile situații (cifra zilei de naștere 5). Rezistent fizic și psihic este greu de crezut că-l poate doborî vreo încercare. Este deosebit de exigent, în primul rând cu sine (cifra personalității 8). Își pregătește fiecare pas cu mult timp înainte de a porni la drum (linia organizării 123 prezentă în numerograma zilei sale de naștere). Dacă începe un proiect nimic nu-l va împiedica să-l ducă până la capăt (linia hotărârii 159 prezentă în numerograma zilei sale de naștere). Linia credinței 357 din numerogramă dovedește că orice demers al său are la bază încrederea în reușită, în propriile forțe și în ceva ce ne călăuzește dincolo de noi, mai presus de puterea noastră de înțelegere. Poate avea presimțiri, poate surprinde gesturi, priviri, poate avea premoniții (cifra 7 prezentă în numerograma zilei de naștere). Comportamentul îi este suficient de distant, de rezervat, fără a dezvălui credințe, dorințe ori spaime (cifra numelui complet 7). Poate fi succint, concis, lapidar cum vreți dumneavoastră să-i spuneți, este același lucru. Își dorește să poată înțelege mai bine gândurile ce determină gesturile celorlalți (cifra vocalelor 7). Este perceput ca fiind un tip cumsecade (cifra consoanelor 9). Deși este atent la detalii (cifra personalității 8) consideră că de amănunte și rezolvarea acestora ar trebui să se ocupe cei măruți (cifra 8 lipsește din numerograma zilei de naștere). Are nevoie ca altcineva să îi fixeze obiectivele (cifra de tensiune 8). Când are necazuri se transformă în ceea ce trebuie să pară a fi (caracteristica ascună 5).