Milan - Inter 3-0. Cosmin Contra: "Cristi Chivu nu s-a dat «lovit» la naţională"

Cosmin Contra spune pentru EVZ că jucătorul echipei Internazionale Milano risca să se accidenteze dacă juca pentru prima reprezentativă.

Cristi Chivu a reintrat nestingherit pe teren la doar câteva zile după ce a evitat să îmbrace tricoul echipei naţionale în "dubla" cu Bosnia şi Luxemburg. Fundaşul a invocat atunci o accidentare. Căpitanul naţionalei a fost însă titular sâmbătă seară, la Inter Milano, în derby-ul cu AC Milan, din etapa a 31-a din Serie A, meci câştigat de "diavoli" cu un scor categoric, 3-0.

A jucat slab şi a fost eliminat

Brazilianul Leonardo, antrenorul Interului, l-a utilizat pe Chivu în centrul defensivei, acolo unde românul susţine că se descurcă cel mai bine, dar prestaţia sa a fost dezastruoasă. Inter a primit gol după mai puţin de un minut, de la brazilianul Pato. Apoi, în a doua repriză, Chivu a fost eliminat după un fault din postură de ultim apărător asupra aceluiaşi Pato. AC Milan a profitat de superioritatea numerică şi a mai punctat prin Pato (62) şi Cassano (89-penalty).

Presa italiană îl consideră pe Chivu vinovat pentru înfrângere. "Echipa a fost afectată de eliminarea sa, dar şi până la acel moment, Chivu a fost neatent şi a greşit", a scris site-ul direttanews. it. "A avut probleme cu Pato, apoi a fost eliminat şi a deschis calea spre victoria formaţiei AC Milan", a notat şi calciomercato.it.

Fost coechipier cu Chivu la echipa naţională, Cosmin Contra i-a luat apărarea acestuia. "Chivu nu s-a dat «lovit» la naţională. Am fost lângă el în perioada meciurilor cu Bosnia şi Luxemburg şi ştiu cât a suferit din cauza problemelor fizice şi al faptului că nu a putut juca. Risca să se accidenteze grav dacă forţa", a declarat Contra pentru EVZ.

Fost jucător al Milanului, în sezonul 2001-2002, "Guriţă" a marcat un gol într- un derby cu Inter. "E un eveniment care bagă în priză fotbalul italian. Dacă baţi în acest meci, ţi se iartă toate greşelile. Am reuşit să marchez pentru Milan, într-un meci câştigat cu 4-2. A fost un sentiment deosebit. Era nebunie în tribune", a rememorat Contra. "Guriţă" este de părere că oalele nu trebuie să se spargă doar în capul lui Chivu după eşecul de sâmbătă: "Cristi nu a fost ajutat de coechipieri. Nici fundaşii laterali nu au jucat grozav. Iar faultul asupra lui Pato cred că a fost făcut din inerţie".

STRANIERI

Dan Petrescu a învins-o pe Spartak

Kuban Krasnodar, echipa antrenată de Dan Petrescu, a învins sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a treia din campionatul Rusiei, formaţia Spartak Moscova, scor 3-1. Ivorianul Lacina Traore, fostul jucător de la CFR Cluj, a deschis scorul dintr-un penalty.

Adrian Mutu, atacantul echipei Fiorentina, a jucat modest ieri în partida disputată de echipa sa, în deplasare cu Cesena (scor 2-2). "Briliantul" a încasat un avertisment în primul sfert de oră şi a fost aproape să înscrie în minutul 48, din lovitură liberă. 3 zile au trecut între meciul România - Luxemburg, în care Chivu nu a jucat, şi partida AC Milan - Inter, în care el a fost titular