Aproape 10.000 de români au ieșit pe la punctele de trecere a frontierei din sudul județului Constanța spre stațiunile de pe litoralul bulgăresc pentru petrecerea sărbătorilor de Paște. În acest timp, pe litoralul românesc abia dacă au ajuns puțin peste 1500. Specialiștii în turism susțin că românii pleacă în Bulgaria pentru că aleg să își petreacă sărbătorile în străinătate, nu că la noi ar fi mai scump.
În cursul zilei de vineri și sâmbătă dimineața, prin cele patru puncte de trecere a frontierei din sudul Dobrogei, aproape 10.000 de români au trecut granița spre Bulgaria, potrivit polițiștilor de frontieră. Asta în timp ce pe litoralul românesc, cele 4000 de locuri de cazare ofertate pentru minivacanța de Paște au fost ocupate doar în proporție de 40%, spune Anca Nedea, director al Organizației Patronale Mamaia. Turiștii recunosc, de altfel, că de sărbători preferă să plece la bulgari. “Am fost și anul trecut și ne-am simțit foarte bine. Și este mult mai ieftin. Am dat 250 de euro, trei nopți și patru zile la Nisipurile de Aur”, spune o doamnă din Brăila care așteaptă la Vama Veche să treacă în Bulgaria.
Un prieten, din altă mașină, crede că “de vină” pe litoralul românesc sunt prețurile și serviciile: „Anul trecut, la Mamaia, la hotel de 3 stele ne-au cerut 4000 de lei pentru trei zile și trei nopți, doi adulți și doi copii. Iar aici, la bulgari, plătim acum 1100 de lei, la ultra all inclusive, hotel de 4 stele”.O turistă din București spune că pe drumul spre Vama Veche a trecut prin stațiunile noastre și era pustiu, iar o familie din Prahova recunoaște că merge pentru a patra oară la Nisipurile de Aur. “Ne-am simțit foarte bine de fiecare dată. În primul rând, prețurile sunt rezonabile și suntem tratați ca turiști străini. Este atmosferă de sărbătoare”.
Specialiștii din turism sunt însă de părere că, de sărbători, turiștii nu prea vin pe litoralul nostru, preferând zonele rurale unde excelează tradițiile românești, Bucovina, zona Sibiului, Maramureș, Rucăr- Bran, Dragoslavele, Moeciu, Valea Prahovei. Iar pe litoralul românesc este încă frig. Anca Nedea este de părere că românul pleacă la bulgari pentru că, deși la noi prețurile, de Paște, sunt similare cu cele de pe litoralul vecin, “acolo e ieftin pentru ceea ce e în străinătate, se duc în Bulgaria și cheltuie ca acasă. Am fost și eu la bulgari, mâncare nu e grozavă, e frig și nu ai ce face”.
Vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismulu Românesc, Dragoș Răducan, are răspunsuri mult mai prozaice pentru exodul românilor în Bulgaria:“Românii de duc în Bulgaria pentru că bulgarii oferă mâncare multă, proastă dar multă. Bulgarul oferă all inclusive, mult, pentru că românul vrea să mănânce mult, nu contează cum, mult. Pentru că hotelurile din Bulgaria sunt construite după un concept mai modern decât ale noastre construite până în anii 80”. Iar pe litoralul bulgăresc, potrivit lui Dragoș Răducan, tarifele sunt mai mici pentru că hotelurile sunt mari, au 300-400 de camere care se umple și pot da prețuri mai scăzute.
Și explicațiile lui Dragoș Răducan continuă. “S-a creat un curent, o modă, să te duci în Bulgaria de Paște pentru că ai ieșit din țară. Adică ai fost în străinătate. Că e 150 -200 euro, nu e puțin. Asta este atracția străinătății. Și comercianții de acolo profită de asta. Ba o bere, ba o șliboviță, în ziua de Paște dă-i o pască, o bucată de drob de miel”, spune vicepreședintele FPTR. Plus că hotelurile au piscine interioare și SPA-uri, care costă, iar românul este bun cheltuitor. “El vrea să plătească cât mai puțin pe serviciile de bază și apoi aruncă cu banii pe masaj cât a dat pe o noapte de cazare. Se întoarce acasă și laudă ce bine a petrecut de Paște, spune că s-a distrat grozav, a mâncat de a rupt și a băut, a stat la SPA”.