Mii de morse eșuează, din 20 august, pe o plajă din apropiere de Point Lay (Alaska), fenomenul datorându-se topirii banchizei, arată portalul Slate.com, citat de 20minutes.fr.
Lipsite de hrană și de habitatul lor natural, mamiferele migrează în direcția plajelor.
Acest fenomen nu se întâmplă pentru prima dată, fiind observat în 2007 de Institutul american de geofizică. Potrivit Serviciului de pescuit și natură al guvernului american, din 2007 situația s-a înrăutățit și aproape 35.000 de morse (cea mai mare masă de morse văzută vreodată în Statele Unite, conform oamenilor de știință) și-au găsit refugiul pe aceeași plajă în luna august a anului trecut. Ca și în 2014, animalele ajung pe plajă după perioada 'fără gheață'.
Andrea Medeiros, purtător de cuvânt al serviciului menționat, amintește că morsele sunt deosebit de sensibile la zgomot, fiind în pericol la cea mai mică mișcare de panică fiindcă se pot călca unele pe altele. Tocmai de aceea, guvernul a cerut piloților, care efectuează supravegherea aeriană a mamiferelor, să nu zboare la altitudine redusă.