Din ce în ce mai mulți tineri români renunță la joburile din marile companii și, sătui de viața urbană plină de stres, aleg să mute în regiunile rurale, unde își pun pe picioare propriile afaceri.
Astfel, în ultimii ani, peste 22.000 de tineri au solicitat finanțări de la Ministerul Agriculturii pentru a se muta în mediul rural, relatează știrileprotv.ro.
Dacian Basca, în vârstă de 40 de ani, este unul dintre românii care a decis să se mute în mediul rural, renunțând la jobul de la Câmpia Turzii și deschizându-și o fermă de capre la Plaiuri. Acum, vinde lapte și brânză în Cluj-Napoca.
"E mult mai multă liniște și nu e stresul cotidian. E mult de lucru față de alte domenii, dar una peste alta să sperăm că merită", afirmă fermierul.