Numeroşi bolnavi trăiesc cu teama că ar putea rămâne fără tratament şi, astfel, vor fi condamnaţi la moarte. Acestea sunt consecinţele devastatoare ale unei decizii luate de Ministerul Sănătăţii.
Dacă Ministerul merge mai departe cu proiectul de ieftinire a lor cu 35%, companiile ameninţă că vor retrage peste 150 de produse pentru boli cardiovasculare, diabet, cancer şi nu numai şi asta pentru că în cazul acestui discount producătorii ar rămâne fără profit. În aceste condiţii, mii de bolnavi din ţară vor rămâne fără tratament.
va fi imposibil de găsit în farmacii. Este şi cazul unei adolescente, care s-a născut cu microcefalie şi paralizie cerebrală. Pe deasupra, are şi o formă rară de epilepsie. Crizele ţin şi câteva ore, nu doar un minut. Fără tratament, fata de 15 ani ar putea muri. Iar medicamentul lipseşte cu desăvârşire din multe farmacii.
"Să se găsească o soluție! Costă doar șapte lei. Ce ne facem când nu va mai fi deloc? Scoaterea acestui medicament pentru noi înseamnă iadul pe pământ. Nu vreți să știți cum ne să se trezească copilul din somn să nu știți dacă va mai trăi sau nu", a afirmat Raluca Tănase, mama fetei bolnave.
Firma care deţine produsul a notificat Agenţia Medicamentului că nu mai poate asigura necesarul din ţară. Nu a spus însă şi de ce.
"E un business. Dacă pentru producători nu se face profit să țină businessul, ei decid să retragă medicamentele. Pacienții se plâng că nu ai rude in Germania sau Bulgaria să le trimită medicamentele", a afirmat Rozalina Lăpădatu.
"Se pune în pericol viața pacientului, iar costurile suportate de buget vor fi suplimentare", a declarat și Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România.