Mihail Neamţu despre demisia Elenei Udrea:"Un fapt spectaculos în comparaţie cu cei care se cramponează de putere"

Preşedintele partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, vorbeşte, într-un interviu acordat site-ului PaginaÎntâi, despre ultimele evoluţii din PDL. Acesta a subliniat că în PDL au fost oameni care au făcut un pas în spate, printre care şi Elena Udrea, a cărei demisie a fost un fapt neaşteptat dar şi spectaculos în comparaţie cu alţi politicieni din alte partide care se cramponează de putere. Potrivit lui Neamţu, printre cei care ar trebui să plece din PDL se numără Ioan Oltean.

"Eu cred că orice partid are dreptul să se reinventeze. Nu este treaba mea să comentez viaţa internă a PDL, dar nu pot să nu observ totuşi că, spre deosebire de PSD, la PDL au fost oameni care au făcut un pas în spate. Demisia doamnei Elena Udrea e un fapt neaşteptat, de multă lume neaşteptat şi aş spune, pe alocuri spectaculos în comparaţie cu cei care se cramponează de putere în alte partide. Există oameni precum domnul Ioan Oltean, care trebuie să plece, există, să spunem, reprezentanţi ai vechiului PDL pe care nu-i mai vrem în faţă, dacă e vorba de noi, cei de la Noua Republică, care ne-am putea gândi la o alianţă electorală. Toate aceste lucruri se pot întâmpla în următoarele câteva săptămâni şi luni. Atunci nu putem să negăm necesitatea unui parteneriat strict electoral", a declarat Mihail Neamţu în interviul acordat site-ului Pagina Întâi, fragmentul fiind publicat de Alecu Racoviceanu pe blogul său. Întrebat dacă în Vasile Blaga vede un reprezentant al vechiului PD sau a ceea ce visează să fie PDL, Mihail Neamţu a spus că îşi doreşte ca în toate partidele "să existe un refresh biologic, doctrinar, o nouă cultură organizaţională, bazată pe respectul faţă de cetăţean şi nu faţă de interesele de partid şi de grup". CITIŢI ŞI:

  • VEZI echipa completă care va conduce PDL
  • Elena Udrea: "Văd că vor să intre în echipa lui Blaga oameni care au pierdut lamentabil alegerile"
  • ELENA UDREA DEMISIONEAZĂ! Liderii PDL se ţin cu dinţii de scaune