Mircea Mihaies: "O mana de juni ahtiati dupa notorietate, pe jumatate aventurieri, pe jumatate escroci, umbla cu buzele crapate sa readuca in prim-planul scenei publice cadavrul putrefact al comunismului."
Nu-mi dau seama cum se distribuie in aceasta ecuatie procentul intre prostie si ticalosie. Probabil ca nu mai inteleg eu lumea inconjuratoare, probabil ca sunt politiceste expirat, de vreme ce-mi repugna tricourile cu Che Guevara si sepcile „ la Fidel.
Dar nu ma pot opri sa urlu in fata agresivitatii a tot felul de estropiati moral ce recicleaza lectiile istoriei secolului trecut, soldate cu o suta douazeci si cinci de milioane de asasinate, ruinarea unei treimi din Planeta, lobotomizarea a peste un miliard de oameni si transformarea tolerantei in ura, a civilitatii in resentiment, a culturii in lozinci ce atata la crime. Totul, fireste, in numele fericirii planetare.
In mic, actiunea lor incepe sa dea roade. Nu intamplator, cam aceleasi personaje se bulucesc in lucrative actiuni de „salvare” a naturii, in urma carora nu mai creste iarba. Trimite-i in Delta si-ai sa constati ca paguba produsa de heirupismele propagandistice e incomparabil mai mare decat opinteala conjugata a hotilor la scara industriala, a poluarii si dezastrelor naturale. Lasa-i sa „salveze” Rosia Montana si-n cel mai scurt timp vei avea o Hiroshima ca la carte, si corecta politic pe deasupra. Da-le pe mana crestele impadurite ale muntilor, si-ti furnizeaza in doi ani o gigantica sculptura a vulturului plesuv.
Exista intre ei si sceleratii care-au creat „Manifestul Partidului Comunist” certe afinitati selective. Cinismul, la un capat, nesimtirea odioasa la celalalt, i-au inarmat cu o usurinta inimaginabila de a purta masti. Te si miri cata elocinta, ce viteza de ventilator in dezbateri poseda niste indivizi fara cine stie ce pregatire intelectuala. Rostind acest cuvant, am atins punctul nevralgic. Demersul lor e fundamental antiintelectual si antimeritocratic, o incercare brutala de a inlocui competenta si competitia cu dictatul ideologiei de grup.
Pozitiile din ce in ce mai vocale se datoreaza aliantelor, directe si indirecte, cu factori de decizie din zona politicului si a mass-mediei. Arhiprezenta lor in programe de televiziune e direct legata de scoaterea din grila postului public a emisiunilor culturale. Dupa ce erau deja, in mare parte, ghetoizate, exilate pe canalul al treilea, au fost extrase, ca niste masele stricate - sub biciul zbirului ideologic Alexandru Sassu - si ultimele show-uri culturale care supravietuisera ca prin miracol.
Atacul fara precedent la care e supusa clasa intelectualilor implicati in dezbaterile politice isi are originea in ura leninista fata de valoare. Ciomagarii din presa si activistii corectitudinii politice au lasat deoparte orice prefacatorie, trecand temeinic la executia (deocamdata doar mediatica) a celor care nu mai vor sa auda de comunism.
Felul in care intelectualii antitotalitari sunt prezentati de grupurile de presiune e inspirat direct din gandirea monstrului Vladimir Ulianov. Intr-o scrisoare din 1922 (citata in exceptionala carte a lui Lesley Chamberlain, Lenin’s Private War: The Voyage of the Philosophy Steamer and the Exile of the Intellingentsia), Lenin ii defineste pe intelectuali exact asa cum ii definesc si neomarxistii complexati de performantele elitei intelectuale: „... lacheii capitalului, care-si imagineaza ca sunt creierul natiunii.
De fapt, nu sunt creierele, ci scarna”. Adresandu-se lui Stalin, „parintele popoarelor” scria: „Vom curata Rusia de ei, o data pentru totdeauna”. Drept ilustrare, o caricatura elaborata de sectia de propaganda a partidului comunist il infatiseaza pe Lenin „maturand murdaria de pe pamant”. „Murdaria” era, bineinteles, reprezentata de intelectualii ce se opuneau politicii distructive a comunistilor.
Confruntarea la care asistam astazi are o miza identica aceleia de la inceputul anilor ‘20 din Rusia. Fie ca sunt niste tolomaci platiti cu ora, angajati in pripa la gazetele si televiziunile „oligarhilor”, fie politicieni in criza profunda de identitate (exemplul degradant al lui Adrian Severin va trebui studiat drept tipic pentru aceasta forma de patologie resentimentara), fie operatori ideologici cu un gust pervers al provocarii (precum Gaspar Miklos Tamas), ei paveaza drumul spre societatea calusului in gura, a unanimitatii zgomotoase si a dictaturii violente, in care simplul fapt de a-ti fi facut studiile si de-a fi citit niste carti te transforma in „fascist”. Pentru neo-marxisti si neo-leninisti, decenta si independenta de gandire sunt realitati inacceptabile, impotriva carora convoaca ritualurile dra-cesti ale comunis-mului exterminator.