Mihai Tudose SĂRBĂTOREȘTE. Finanțare de 13 miliarde EURO pentru România

BEI – Banca Europeană de Investiții- a anunțat că a aprobat finanțări în valoare de 13 miliarde EURO pentru România.

BEI sărbătorește 25 de ani de activitate în România și a anunțat, cu această ocazie, că a adus în România peste 13 miliarde EURO.

“Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, şi prim-ministrul României, Mihai Tudose, au sărbătorit astăzi cea de-a 25-a aniversare a aprobării primei operaţiuni BEI din România şi cea de-a 10-a aniversare a deschiderii biroului Grupului BEI din Bucureşti şi au discutat despre cooperarea viitoare dintre Grupul BEI şi România.

Grupul BEI a jucat un rol important în modernizarea economiei româneşti începând din anul 1992. Dezvoltarea reţelelor naționale și transeuropene şi dedicarea faţă de acțiunile climatice au reprezentat o caracteristică definitorie a operaţiunilor băncii UE în această ţară. Primele operaţiuni de la mijlocul anilor '90 au vizat modernizarea reţelei rutiere naţionale, finalizarea lucrărilor neterminate de la metroul bucureştean, regenerarea sistemului energetic învechit şi poluant, reînnoirea flotei TAROM şi reducerea pierderilor din sistemele de termoficare.

Au fost sprijinite toate sectoarele economice importante ale ţării, de la transporturi, comunicaţii, energie, sănătate, educaţie şi dezvoltare rurală la infrastructura de mediu, o atenţie deosebită fiind acordată sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul instituţiilor financiare locale, precum şi proiectelor care contribuie la dezvoltarea unei societăţi informaţionale şi a unei economii bazate pe cunoaştere, creând în acelaşi timp noi locuri de muncă, atât de necesare.

Sectorul transporturilor a dominat proiectele susţinute începând din 1992

În cadrul împrumuturilor acordate de Grupul BEI în România, cele destinate sectorului transporturilor au avut cea mai mare pondere (42%, respectiv 5,4 miliarde EUR). Acestea au vizat reabilitarea şi modernizarea reţelelor de căi ferate, drumuri şi autostrăzi, precum şi transportul urban durabil, respectiv metroul bucureştean. Pe locul doi s-a situat finanţarea pe termen lung pentru IMM-uri şi întreprinderi de dimensiune intermediară (21%, respectiv 2 miliarde EUR), urmată de proiectele energetice (8%, respectiv 1 miliard EUR). Între acestea se numără construirea parcului eolian de la Fântânele (200 de milioane EUR) şi a unei centrale electrice pe bază de gaze naturale în apropiere de Ploieşti (200 de milioane EUR). De asemenea, BEI a aprobat 480 de milioane EUR pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile de locuințe din Bucureşti. În fine, s-au acordat 143 de milioane EUR pentru reabilitarea unor unităţi de învăţământ primar şi secundar din toată ţara.

România este ţara din sud-estul Europei care a primit cele mai multe fonduri din partea Grupului BEI, fiind urmată de Croaţia şi Bulgaria, fiecare dintre acestea primind în jur de 5 miliarde EUR.  

Noi finanţări pentru IMM-uri în cadrul Iniţiativei pentru IMM-uri din România

Evenimentul de astăzi nu a avut ca scop doar sărbătorirea unor realizări din trecut, ci şi aprobarea unor noi operaţiuni: Fondul European de Investiţii (FEI), care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții, a semnat încă trei tranzacţii de garantare în cadrul Iniţiativei pentru IMM-uri cu BRD-Groupe Société Générale, cu ING Bank (sucursala din Bucureşti) şi cu Libra Internet Bank, în calitate de parteneri. Acordurile cu cele trei bănci au rolul de a facilita accesul la finanţare pentru IMM-urile româneşti prin acordarea unei garanţii de 60% la fiecare împrumut şi prin reducerea ratelor dobânzilor percepute de bănci. Se estimează că de aceste tranzacţii vor beneficia în jur de 300 de IMM-uri şi întreprinderi nou-înfiinţate care au nevoie de finanţare.

În plus, BEI a semnat un prim împrumut în RON (lei românești) cu ProCredit Bank S.A., în valoare de aproximativ 90 de milioane RON (20 de milioane EUR), dedicat în principal investiţiilor pentru IMM-uri şi întreprinderi de dimensiune intermediară, marcând un moment de cotitură pentru Grupul BEI în sprijinirea economiei româneşti prin partenerii săi din sectorul bancar local. Se estimează că de pe urma acestui împrumut pe termen lung în RON vor beneficia mai mult de 250 de IMM-uri şi întreprinderi de dimensiune intermediară.

Proiect privind protecția mediului în cadrul Planului Juncker

În acelaşi timp, BEI a acordat un împrumut de 7,5 milioane EUR către GreenFiber International SApentru finanţarea unui proiect de reciclare şi economie circulară. Această operaţiune este susţinută şi de către FEIS. Proiectul va contribui la crearea a 280 de locuri de muncă cu normă întreagă şi va creşte cantitatea de deşeuri colectată şi prelucrată cu peste 50 000 de tone anual.

Potrivit vicepreşedintelui Andrew McDowell, „sărbătorim cea de-a 25-a aniversare a primei noastre operaţiuni de creditare din România, precum şi faptul că sprijinim proiecte care îmbunătăţesc nivelul de trai al cetăţenilor din România. În mod similar, întrucât până în prezent în România au existat 145 de proiecte sprijinite direct de către BEI şi 73 de operaţiuni efectuate de filiala FEI a acesteia, noile tranzacţii sunt menite să reducă decalajele în ceea ce priveşte dezvoltarea regională şi să consolideze competitivitatea economică a întreprinderilor româneşti. Proiectele actuale constituie exemple de parteneriat fructuos între BEI şi România: acestea asigură finanţare pe termen lung și la costuri accesibile pentru întreprinderile mici şi mijlocii. IMM-urile constituie coloana vertebrală a economiei româneşti în ceea ce priveşte generarea de locuri de muncă şi creșterea economică. Utilizarea garanţiei de la bugetul UE în cadrul FEIS pentru un proiect care contribuie la prioritatea privind acțiunile climatice ne dă posibilitatea să sprijinim investiţii care altfel nu ar îndeplini condiţiile necesare pentru acordarea unui împrumut BEI.”

Potrivit prim-ministrului României, Mihai Tudose, „guvernul român şi cetăţenii României apreciază colaborarea fructuoasă dintre BEI şi ţara noastră dovedită de-a lungul ultimilor 25 de ani, în special în ceea ce priveşte sprijinirea şi finanţarea investiţiilor publice. Noile proiecte aprobate astăzi reprezintă un bun exemplu de cooperare între BEI şi economia românească şi se estimează că acestea vor genera efecte pozitive asupra costurilor de finanțare şi lichidităţilor disponibile pentru finanţarea pe termen lung a IMM-urilor româneşti, susţinând creşterea şi ocuparea forţei de muncă, în vederea îmbunătăţirii vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.”

Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, „o economie circulară răspunde principalelor provocări ale vremurilor noastre. Trecerea de la modelele de afaceri liniare la cele circulare ne va ajuta economia să devină mai competitivă şi mai rezistentă şi va reduce presiunea asupra resurselor şi mediului. Este o adevărată satisfacţie să constatăm că Planul de investiții pentru Europa dă posibilitatea societăţii GreenFiber să-şi extindă activitatea de reciclare. Încurajez un număr mai mare de întreprinderi româneşti să profite de sprijinul financiar şi consultativ oferit de Banca Europeană de Investiţii şi de Planul de investiții.”

Potrivit lui Clement Hung, preşedintele Green Group, „fondurile BEI vor permite GreenFiber International SA, lider în reciclare în România şi cea mai mare întreprindere din domeniul reciclării PET-urilor din Europa, să-şi crească activitatea de colectare a materialelor reciclabile şi producţia de fibre discontinue din poliester. Sunt foarte bucuros că, graţie sprijinului din partea BEI, GreenFiber International SA are posibilitatea să ajute România să treacă la o economie circulară şi să-şi îndeplinească obiectivele naţionale în domeniul reciclării.”

Acordurile FEI cu cele trei bănci au rolul de a facilita accesul la finanţare al IMM-urilor româneşti prin acordarea unei garanţii de 60% la fiecare împrumut şi prin reducerea ratelor dobânzilor percepute de bănci. Se estimează că de aceste tranzacţii vor beneficia în jur de 300 de IMM-uri şi întreprinderi nou-înfiinţate care au nevoie de finanţare.

În acest fel, FEI s-a angajat să înlesnească accesul la finanţare al IMM-urilor din România prin creşterea la opt a numărului băncilor din România care sprijină societăţile locale. Recentele tranzacţii vor creşte numărul potenţialilor beneficiari de pe urma implementării susţinute a programului. Combinarea fondurilor structurale şi de investiţii europene, a inițiativei „Orizont 2020” şi a resurselor Grupului BEI permite FEI să asigure partajarea riscurilor şi asistență de capital pentru intermediarii financiari, facilităţi de care vor beneficia în final peste 4 000 de IMM-uri româneşti.

 

Informații generale:

Banca Europeană de Investiţii este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale UE. Banca pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, cu scopul de a contribui la atingerea obiectivelor politicilor UE.

Fondul European de Investiţii (FEI) face parte din Grupul BEI. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), facilitându-le accesul la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod special acest segment de piață. În acest rol, FEI promovează obiectivele UE privind inovarea, cercetarea și dezvoltarea, spiritul antreprenorial, creșterea economică și ocuparea forței de muncă.

Planul de investiții pentru Europa, aşa-numitul Plan Juncker, este una din priorităţile de vârf ale Comisiei Europene. Acesta vizează cu precădere creşterea investiţiilor pentru a genera locuri de muncă şi creştere economică printr-o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare noi şi a celor existente, îndepărtarea obstacolelor din calea investiţiilor şi asigurarea vizibilităţii şi asistenţei tehnice pentru proiectele de investiţii.

Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) este pilonul central al Planului Juncker. Acesta oferă o garanție de primă pierdere, permiţând BEI să investească în mai multe proiecte, adesea mai riscante. FEIS îşi arată deja roadele. Se estimează că proiectele şi acordurile aprobate pentru finanţare în cadrul FEIS până în prezent vor mobiliza mai mult de 236 de miliarde EUR sub formă de investiţii şi vor sprijini peste 454 000 de IMM-uri din toate cele 28 de state membre.”, este comunicatul oferit de BEI pentru EVZ.ro.