Mihai Stoica se plânge pe blog că e interzis în Ghencea

Mihai Stoica, zis "Meme", fostul preşedinte al echipelor Steaua şi Unirea Urziceni, susţine că a vrut să meargă în Ghencea la meciul Steaua - Brăneşti, din ultima etapă a Ligii I la fotbal, dar cererea de a sta la lojă i-a fost refuzată.

Dispărut din atenţia mass-media după ce şi-a dat demisia de la Unirea Urziceni, Mihai Stoica face din nou valuri. Cel poreclit "Meme" s-a plâns pe blogul său că nu e dorit în Ghencea nici măcar ca spectator de lux. A vrut la lojă Stoica susţine că a vrut să meargă luni seară la meciul Steaua - Brăneşti, iar în acest sens i-a cerut o invitaţie la lojă lui Valeriu Argăseală, fostul său colaborator din Ghencea. După ce iniţial i-a promis invitaţia, Argăseală a revenit cu un telefon pentru a-i comunica lui Stoica faptul că nu se mai poate ţine de cuvânt, fără să-i dea explicaţii.

În urma acestui dialog, transcris pe blogul său, Mihai Stoica a înţeles că nu mai e dorit în Ghencea, deşi la casele de bilete nu era înghesuială, iar la meci au asistat puţini spectatori. Dezamăgit, "Meme" şi-a vărsat năduful pe blogul său. Iată, în întregime, postarea lui "Meme" de pe blogul său:

"Luni, in jurul pranzului, l-am sunat pe fostul meu colaborator de la Steaua, Valeriu Argaseala.

          – Salut Vali, as vrea si eu sa vin diseara la meci (Steaua-Branesti, n.a.), crezi ca gasesti un loc intr-o loja, undeva mai discret?           – MM, nu mai am decat in margine la loja 17…           – E foarte bine, imi lasi te rog biletul si un liber auto?           – Cum sa nu, ti le las la casa nr 30.           – Merci mult. Bafta diseara…

Intru intr-o intalnire, cand ies vad ca am un apel de la Vali Argaseala. Il sun. Zice:

          – MM, nu mai pot sa-ti dau alea…           – Aha, am inteles. Merci oricum!

Sigur ca am realizat imediat ce se intamplase. Cineva s-a opus ca eu sa ajung la meci. Nu mai aveam voie sa intru pe stadionul unde echipa la care activam elimina Valencia lui Ranieri (mai tii minte, Walter?), pe stadionul unde Lens, cu Alou Diarra si Seydou Keita, era umilita de Steaua lui Protasov, pe stadionul unde, cu emotii, traiam alaturi de Oli a treia calificare consecutiva in primavara europeana, consfintita de capodopera lui Dica. Eram interzis pe stadionul unde Unirea ingenunchease Sevilla, unde Varga si Onofras marcasera goluri echivalente cu puncte pentru Romania in Champions League.

Intentionam pana luni sa accept o oferta din partea unui club unde sa n-am presiunea rezultatelor, asa cum a fost Unirea, sau sa imbratisez o alta cariera, poate la Liga, poate in televiziune, poate in marketing sportiv. In fine, acolo unde am oferte si cred ca pot aduce un plus.

Episodul de luni mi-a schimbat radical optica…"

"Sunt răutăţile lui Argăseală" "E urât că Meme n-a intrat la meci. Indiferent de ce am avut eu cu el, nu e posibil să nu-i dai o invitaţie la meci. Astea sunt răutăţile lui Argăseală. O să-i dau ordin să nu mai facă aşa ceva", a spus Becali. "A fost o neînţelegere", a completat Gigi, care a spus că acea lojă este rezervată pentru Ioan Becali.

Mihai Stoica şi Valeriu Argăseală sunt duşmani declaraţi de când primul a plecat din Ghencea. Ambii au spus că nu mai vor să lucreze împreună şi s-au atacat verbal în mai multe rânduri. (Andrei Călin)