Mihai Stoica nu renunţă la "răutăcisme": Noi jucăm în Europa, alţii se uită la televizor

Managerul Mihai Stoica, cel pe care nu-l mai suportă decât patronul Gigi Becali la Steaua, şi-a dat iarăşi în petic, luându-se de rivalii de la Dinamo.

Steaua n-a avut emoţii aseară, cu FCM Tîrgu Mureş, de care a trecut lejer, cu 2-0, graţie golurilor marcate de doi fundaşi: Geraldo (45) şi Martinovici (87). În timp ce antrenorul Ronny Levy se plânge că "nu avem stadion", echipa fiind nevoită să se plimbe "cu cortul" prin ţară, Mihai Stoica are alte probleme. Managerul s-a luat de liderul Dinamo, ironizat pentru faptul că a ieşit prematur din cupele europene, ratând calificarea în grupele Ligii Europa. "Mi-a fost teamă că se vor răzbuna ocaziile după penalty-ul ratat (n.r. - în minutul 70, Brandan a irosit penalty-ul scos de Tatu). Îmi era teamă şi că, mental, jucătorii nu vor fi pregătiţi să facă faţă pe mai multe fronturi. M-a impresionat Tănase, este într-o formă foarte bună şi cred că acesta este anul lui. Deocamdată, suntem departe de lupta pentru titlu. O să ne împiedice jocurile din Europa League, dar e mai bine aşa decît să stai să te uiţi la televizor", a declarat Mihai Stoica, aseară, la DigiSport Special. Deocamdată, după cinci etape, Dinamo conduce detaşat în Liga I, cu 15 puncte, în timp ce zestrea Stelei este de doar 10 puncte.