Mihai Stoica a înjurat și a amenințat un reporter!

Mihai Stoica și-a pierdut cumpătul la finalul partidei din Ghencea, pierdută aseară de Steaua în fața Rapidului cu 1-0. Oficialul l-a amenințat și l-a înjurat pe un jurnalist de la Digi Sport care încerca să realizeze un interviu cu giuleșteanul Ovidiu Herea.

Mihai Stoica a avut miercuri seară încă o ieșire în decor. Oficialul echipei de fotbal Steaua l-a amenințat pe un jurnalist al postului Digi Sport. „Te omor!” i-ar fi strigat Stoica, acompaniindu-și ieșea cu înjurături. Incidentul s-a petrecut în zona vestiarelor, unde reporterul respectivei televiziuni încerca să realizeze un interviu cu rapidistul Ovidiu Herea. Înjurat, reporterul l-a avertizat pe oficial că-l va acționa în judecată. Singurul conducător din fotbalul românesc care a pocnit un suporter al propriei echipei i-a dat afară din zona mixtă și pe cei de la Digi Sport, și pe cei de la GSP TV, televiziuni care plătesc pentru a transmite meciurile din Liga I. La Digi Sport, Stoica încasează lunar 5.000 de euro, având statut de analist-colaborator.