Mihai Stelescu sau când și legionarii se ucid între ei. Mișcarea Legionară fusese gândită de creatorul ei, Corneliu Zelea Codreanu ca o organizație inițiatică.
Fondată pe fanatism religios ultra-ortodox, antisemitism și xenofobie, Mișcarea a folosit crima ca armă politică. Primii atentatori legionari își atribuiau calitatea de martiri și se predau Poliției după o crimă. Nu doar adversarii lor ideologici erau ținta crimelor ci și adepții care nu mai rezonau cu principiile Legiunii.Erau, evident, contrare democrației, dar erau principiile lor. Nu era nimeni obligat să adere la ele dacă nu voia. În vremea lui Horia Sima, Legiunea s-a demonetizat fiind invadată de oportuniști. O bună parte dintre ei au fost agenți ai Germaniei naziste și ai URSS. O foloseau ca paravan ca să elimine elita națională românească și să compromită legiunea. România era între URSS și Germania o miză politică.
Mihai Stelescu, din „tânără speranță” în „trădător de moarte” al Legiunii și Căpitanului Codreanu
Mihai Stelescu s-a născut în anul 1907 la Galați. S-a afiliat legionarilor de tânăr. A studiat la Universitatea din București Dreptul și Literele. A devenit în 1932, deputat de Covurlui, dar Garda de Fier a fost interzisă de Guvernul Duca în decembrie 1933 și mandatele invalidate. Mihai Stelescu a fost cel mai tânăr deputat legionar din scurta istorie a mișcării pe frontul parlamentar. Treptat, între Mihai Stelescu și Codreanu a intervenit o ruptură.
S-a vehiculat ideea că el , ăn complicitate cu Siguranța ar fi pus la cale otrăvirea lui Codreanu. Stelescu ar fi apelat la Vasile Cotea să execute crima. La 5 septembrie 1934, Cotea a dezvăluit complotul. Ipoteza nu este împărtășită însă la nivel de axiomă astăzi. La 24 septembrie 1934, Consiliul de Onoare al Legiunii l-a găsit „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și Căpitan”. Căpitanul i-ar fi oferit șansa de a se reabilita chiar prin sacrificiul suprem.
Mihai Stelescu - „Cruciada Românismului” și execuția violentă
Mihai Stelescu a decis să fondez un grup patriotic, numit „Vulturii Albi”. În noiembrie 1934, nu doar că nu-și ceruse iertare lui Codreanu, dar a redenumit grupul său „Cruciada Românismului”. A creat și o publicație care avea același nume. Se pare că a fost ajutat și de generalul Nicolae Rădescu să o publice. Totuși, nu se cunosc date despre toți „sponsorii” lui Stelescu. S-a acreditat ideea că ar fi fost agentul Siguranței rostuit să preia comanda Legiunii după suprimarea lui Codreanu dacă ar fi avut loc.
A răspândit manifeste în care afirma clar că liderul legionar Codreanu nu ar fi fost nici român și nici patriot ci stipendiat de la Berlin și chiar de la Moscova. I-a evocat și originea sa polono-germană. Documentele au fost publicate în 2012 de către istoricul ieșean Gheorghe Buzatu:
„Câțiva străini de sângele românesc, cu nume împrumutate, de origine Polono-Germană sau fanarioți (gen. Gh. Cantacuzino-Grănicerul), au adunat în jurul lor tineretul de l-au pus în slujba crimei și al străinilor de peste hotare, semănând nebunia înăuntru țării.(…) Cei ce se pretind șefii tineretului (Corneliu Zelea Codreanu născut Corneliu Zielinski n.a. ) primesc bani dela Berlin sau Moscova”.
Așadar, teza stipendierii de la Berlin dar și de la Moscova a legionarilor n-a fost găselnița comuniștilor după 1945, cum susțin mulți adepți ai legionarismului.
În vara anului 1936, Mihai Stelescu era internat la Spitalul Brâncovenesc din Capitală pentru o operație. La 16 iulie 1936, zece legionari, numiți „Decemvirii” au pătruns în salonul său și l-au executat prin împușcare. Apoi, i-au măcelărit trupul cu ajutorul unei securi. Cei zece au plecat rapid din spital și au luat două mașini, ajungând spre Palatul de Justiție unde doreau să se predea. „Cei zece” erau: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. Doi dintre ei vor fi condamnați la 10 ani închisoare, ceilalți, la muncă silnică pe viață.
Asasinatul de la Tâncăbești
La Tâncăbești, la 30 noiembrie 1938, alături de Codreanu și de Nicadori, Decemvirii au fost executați în timpul efectuării unui schimb de prizonieri, sub pretextul fugii de sub escortă. La Tâncăbești a fost, indiscutabil o crimă. Dar cei uciși nu erau nevinovați. Uciseseră prin atentat sau au învățat adepții să comită crime. Codreanu a fost achitat la Turnu Severin pentru împușcarea lui Manciu, dar Codreanu a incitat la crimă.
Pur și simplu, legionarii au spus că prin moartea lui Stelescu trebuia să se dea un exemplu despre cum sunt pedepsiți trădătorii. Legionarii Ghorghe Furdui și Alexandru Cantacuzino au declarat:
„Dacă timp de doi ani de zile Mihail Stelescu nu şi-a pus pistolul la tâmplă şi nu s-a sinucis, este că actuala societate românească e un câmp de infecţie din care se nutreşte şi prosperă: trădarea, corupţia, laşitatea şi vânzarea de neam. Tineretul este hotărât să schimbe, cu armele lui, aceste timpuri de ruşine. S-a împlinit sorocul judecăţii. De azi înainte vor trăi căpeteniile româneşti şi vor muri trădătorii. Mihail Stelescu a trădat şi ca orice trădător a căzut sub gloanţele unui pluton de execuţie”.
Practic, criminali condamnați deja la închisoare au fost executați ilegal de alți criminali (agenții și oamenii de încredere ai lui Carol al II-lea care se considera și el în pericol, pentru că se dorea asasinarea Elenei Lupescu) pe care camarazii legionarilor i-au executat tot ilegal la Jilava în toamna anului 1940.
Să nu uităm că între cele 10 porunci biblice, figurează „Să nu ucizi!”. Legionarii confundau politica țării cu un front unde lupți în război cu dușmanul. Europa era sfâșiată de crime și în țări cu democrație avansată. În România anului 1936, nu puteam vorbi de o democrație.
Epilog...
Mobilul asasinării lui Mihai Stelescu a fost răzbunarea. Ca și „Nicadorii”, ”Decemvirii” sunt indiscutabil criminali. Nimic în învățătura creștină pe care se considera că se bizuia doctrina legionară nu justifica o crimă. Stelescu nu îl agrea pe Căpitan. Spuses despre el că dacă „era mare Căpitan” de ce nu a convins Camera de temeiurile celor afirmate de el?
Stelescu știa că va muri. Chiar i-a scris lui Codreanu un text apărut la 4 aprilie 1935, în „Cruciada Românismului”:
„Vrei să mă omori fizic? Nu mi-e teamă de glonţul de oţel, deşi ştiu, că numai cu el mă poţi omorî. Eu am însă gloanţe care te omoară moralmente şi află că nu le-am tras încă pe toate. (…) Vino de ai curajul şi mă împuşcă singur, nu mai trimite la ocnă pe alţii…”
De aceea, la Congresul Legionar din aprilie 1936, de la Târgu Mureș, foștii lui camarazi l-au trecut pe lista celor care trebuiau uciși. În 16 iulie 1936, decizia de la Târgu Mureș a fost pusă în aplicare.