Mihai Răzvan Ungureanu: Nu mă regăsesc în generaţie cu Antonescu şi Ponta

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, în discursul său de la finalul dezbaterilor de la moţiunea de cenzură, că nu agreează politica pe care o fac liderii USL, pledând pentru decenţă şi criticând atacul la persoană.

"Răspunsul meu anterior era proba felului în care înţeleg sensul unei moţiuni de cenzură. Am răspuns sobru, în fraze concise. Nu am făcut atacuri la persoană, nu e arma mea. E arma celui care nu ştie să găsească propriul argument logic pentru a combate ceea ce spun", a spus Ungureanu, subliniind că au dreptate şi Antonescu şi Ponta că nu se regăseşte în generaţie cu ei. " E adevărat, nu mă regasesc în generaţie cu dvs. Cu domnul preşedinte Antonescu nu ma regăsesc în generaţie pentru că domnia sa, ştiind ce spune, mă acuză că am fost premiant. Iar domnul preşedinte Ponta e supărat din alte motive, le cunoaşte şi domnia sa probabil foarte bine . Există în tot acest spectacol pe care azi cetatenii l-au văzut aici doua momente. Momentul discursului sobru şi momentul invectivelor. Îmi este greu să vă spun cum mă simt în momentul în care văd că în faţa unor argumente clare şi a unui discurs precis ceea ce vine este invectivă şi atacul la persoana. Aceasta arata degradarea discursului politic in România", a spus Ungureanu. Premierul s-a declarat convins că în România se poate face politică şi altfelşi i-a mulţumit fostului premier Adrian Năstase pentru discursul ţinut de la tribună, nu şi celui care vrea să devină premier- Victor Ponta.