Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, spune că România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în ziua de 4 martie a.c., în Quito, Forumul de Afaceri România – Ecuador.
Mihai Daraban și Ovidiu Silaghi, vizite în America de Sud
Din delegația țării noastre, alături de președintele Camerei Naționale, Mihai Daraban, și secretarul general al organizației, Ovidiu Silaghi, au făcut parte reprezentanții a 13 companii românești care activează în diferite domenii de activitate.
Forumul de Afaceri România – Ecuador a fost precedat de întâlnirea președintelui CCIR, Mihai Daraban, cu președintele Camerei de Comerț Quito, dna Monica Heller, prilej cu care s-a stabilit semnarea unui Memorandum de Înțelegere între cele două organizații, în scopul revitalizării relațiilor economice bilaterale.
Daraban: România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud
„România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud, piețe pe care, nu demult, le consideram tradiționale. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, nu sunt suficiente numai forumurile de afaceri organizate de către CCIR. Implicarea Statului Român trebuie să fie una asumată, printr-o diplomație economică puternică, lucru care, din nefericire, nu se întâmplă în acest moment.
Apreciem, astfel, în mod deosebit, interesul pe care Guvernul Republicii Ecuador îl manifestă pentru Forumul de Afaceri de azi, care, prin prezența ministrului adjunct al energiei, ministrul adjunct al construcțiilor și transporturilor și ministrul adjunct al dezvoltării locuințelor, dă un semnal puternic către întreg mediul de afaceri ecuadorian vizavi de oportunitățile de afaceri pe care le pot avea cu partea română.
Acțiunile Camerei Naționale în favoarea revitalizării prezenței economice a României pe piețele din America de Sud sunt evidente, așteptăm însă și un răspuns pe măsură și din partea autorităților din țara noastră”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
Forum de Afaceri România-Ecuador
Forumul de Afaceri România-Ecuador a fost urmat de o sesiune de întâlniri Business2Business (B2B) și Business2Government (B2G), la care, alături de reprezentanții companiilor din România, au fost prezenți și reprezentanții a 25 de companii ecuadoriene din diferite sectoare economice, precum: construcții, dezvoltare imobiliară, energie, soluții pentru energie verde, transporturi și infrastructură feroviară, reciclare și gestionarea deșeurilor, turism și servicii medicale.