Mihai Daraban, președintele CCIR: „Suntem într-o criză a prețurilor mari, nu într-o criză economică. Suntem o țară de subcontractori”

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat o conferință de presă pentru dezbaterea proiectului de lege aflat acum în Parlament ce privește înființarea Catalogului Firmelor. Mihai Daraban, președintele CCIR, a transmis că este nevoie de un astfel de proiect pentru a încuraja, promova și internaționaliza companiile românești.

Una dintre principalele probleme ale economiei românești constă în deficitul balanței comerciale. Mihai Daraban, președintele CCIR, a transmis că deficitul balanței comerciale a ajuns la 23,8 miliarde de euro importuri: „Deficitul în domeniul alimentar e doar de 2 miliarde, restul vine din multe alte produse pe care le importăm. Suntem într-o criză a prețurilor mari, nu într-o criză economică. Suntem o țară de subcontractori.”

Proiectul de lege care vorbește despre înființarea Catalogului Firmelor are ca scop crearea unei platforme pentru promovarea companiilor românești. „Noi am considerat că se impune să facem această promovare, pe de-o parte având un catalog ar firmelor real, bazat pe cifra de afaceri din anul respectiv. Toate firmele de la Registrul Comerțului au un pomelnic de coduri CAEN, noi avem nevoie pentru partenerii noștri de un catalog care să exprime realitatea din teren. Este o situație pe care o poate realiza Camera de Comerț prin prezența în fiecare județ al țării. Am lăsat ani de zile pe spatele statului această promovare și din păcate lipsește cu desăvârșire”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban. În acest catalog datele firmelor, precum cifra de afaceri, numărul de angajați, profitul sau principalul domeniu de activitate, vor fi publice.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Fiecare companie, înainte să-și depună bilanțul la ANAF, va trebui să plătească o contribuție pentru a fi prezentă în Catalogul Firmelor. Dacă această lege o să treacă prin forumurile decizionale ale Parlamentului, ea va fi obligatorie pentru toate companiile din România. Totodată, în lege se menționează și obținerea unui certificat de competență, necesar pentru administratorii de firmă. Daraban a transmis că în fiecare județ Camerele de Comerț vor organiza cursuri de contabilitate sau legislație cu administratorii de firme. Pe plan local, din peste 1,1 milioane de companii înregistrate la Registrul Comerțului, aproximativ 350.000 nu depun niciun act la organele fiscale: „Când am preluat mandatul, în 2014, erau doar 140.000”, a transmis Daraban.

După obținerea certificatului de competență, administratorii vor plăti și o taxă anuală pentru apariția în catalog, care va fi obligatorie pentru firmele din România. Companiile mari vor plăti 100 euro pe an, cele mijlocii 75 euro, cele mici 50 euro și microîntreprinderile 20 euro pe an. La categoria PFA sau întreprinderi individuale sau de familie, contribuția va fi de 10 euro pe an.

Mihai Daraban anticipează că legea va atrage un buget pentru CCIR de aproximativ 18 milioane de euro care va fi împărțit în mod egal între cele 42 de camere județene. Asta înseamnă un buget anual de peste 400.000 euro pe cameră pentru promovarea companiilor românești dar și atragerea de investiții destinate activităților de producție în România.

Proiectul este adresat companiilor care își plătesc contribuțiile fiscale, respectiv: 1.761 de societăți mari și foarte mari, 8.300 mijlocii, 46.000 mici și 711.000 microîntreprinderi, conform spuselor președintelui CCIR.

Dacă legea va fi adoptată va intra în efect începând cu anul 2023 pentru anul fiscal 2022. Mihai Daraban a mai transmis că CCIR a rămas cea mai slab finanțată Cameră de Comerț din Europa, iar acest lucru se vede în impactul reprezentanților comerciali ai României la nivel european.