Răspunsurile campionului olimpic nu dărâmă cuvintele lui Charlie Finley – “transpirație plus sacrificiu egal succes” –, și te împing spre mișcare. Pentru Mihai Covaliu sportul e un mod de viață, iar din poziția pe care o ocupă acum are ambiția ”să schimbe mentalitatea” celor implicați direct și să facă sistemul „să înceapă să funcționeze din nou ca un ceas elvețian”.

– Ileana Ilie Ungureanu: Sunteți al doilea campion olimpic care a ajuns în fruntea COSR, după regretata Lia Manoliu. E o funcție importantă, mai ales că sportul românesc are nevoie acum de o nouă viziune pentru a reveni în elita mondială. Care este ambiția dumneavoastră, dat fiind contextul?

-Îmi doresc să ajungem să credem mai mult în noi. Să ne schimbăm puțin mentalitatea de oameni confruntați în permanență cu neajunsuri, cu greutăți, care nu pot să facă nimic pentru că e de vină aia sau ailaltă. Să nu ne mai văităm toată ziua, ci să punem umărul la treabă și fiecare să facă lucrurile cum trebuie în poziția în care își desfășoară activitatea, așa cum fac și campionii zi de zi. Fiecare să muncească 100% din capacitatea intelectuală și fizică. Pentru că toți putem mai bine. Vreau ca sistemul sportiv să înceapă să funcționeze din nou ca un ceas elvețian.

– Calificările sunt în toi pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Cum stăm?

– În momentul acesta avem un număr de 46 de sportivi calificați, de la atletism, canotaj, fotbal – în premieră după 56 de ani -, avem un băiat și la ciclism, o sportivă la tir, plus cei doi băieți de la caiac-canoe. Sigur, sunt și disciplinele de tradiție: lupte, scrimă, giudo, gimnastică. Suntem însă la începutul perioadei de calificări, care durează până anul viitor, în aprilie –mai. Dacă se califică handbalul feminin vom depăși bine 100 de sportivi.

– Se prefigurează, deci, a fi cea mai numeroasă echipă olimpică de până acum. Ne cresc șansele la medalii.

– Îndrăznim să visăm, să sperăm, să credem, să așteptăm medalii. Și asta pentru că suntem permanent în contact cu federațiile sportive naționale și încercăm să sprijinim cu tot ceea ce putem – financiar, uman, cu gânduri pozitive – activitatea celor care sunt angrenați în acest foarte greu și complex proces de calificare pentru jocurile olimpice.

– Care este principala lecție predată sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde țara noastră a obţinut doar 5 medalii? – Am învățat, în primul rând, să muncim din prima zi, după ce ne-am întors acasă de la Rio. Pentru că doar așa poți face un plan, poți face strategia pentru următoarea ediție a jocurilor olimpice. Ne-am gândit puțin și mai departe, în 2024, când sunt jocurile olimpice pe continentul european, la Paris. Deja monitorizăm sportivi care pot face parte din delegația României din 2024, ei sunt pregătiți în centrele olimpice de juniori, de tineret. Unii, mai valoroși, cum sunt cei de la canotaj și tenis de masă, sunt deja în lotul olimpic de seniori. Ne facem lecțiile, ne pregătim în fiecare zi, ca să nu mai repetăm greșelile din trecut.

– Dar au sportivii români condiţii optime, și mă refer în special la infrastructura sportivă, pentru a face performanţă?

– Eu spun că da, dar cel mai bine ar fi să răspundă sportivii care beneficiază în fiecare zi de acest suport. Din ceea ce stiu eu și din discuțiile pe care le avem cu federațiile sportive naționale, din acest punct de vedere ei sunt foarte mulțumiți, au cele mai performante echipamente. Dacă vrem să urcăm pe podium trebuie să avem echipamentele cele mai bune, pentru că doar așa poți concura de la egal la egal cu adversarii tăi. Echipa COSR a reușit să vină în întâmpinarea federațiilor sportive naționale și să acopere cererile pertinente pentru programele pe care aceste federații le- au desfășurat și cu care au venit spre analiză la Comisia tehnică olimpică și pentru sportul de performanță.

– Sunt pregătiți și psihic sportivii noștri? Pentru că sentimentul de inferioritate al românilor în raport cu occidentalii este un complex ce ne macină de generații întregi. Ne percepem mai puțin valoroși decât ceilalți.

– Performanțele au început să fie obținute de sportivi foarte tineri, care sunt ori în ultimul an la juniori, ori în primul an la seniori, iar acest complex la care faceți referire depinde doar de modul în care te pregătești, de cel care conduce pregătirea, de mediul în care trăiești. În momentul în care ai făcut o pregătire care acoperă toate aspectele fizicotehnico-tactice, aceste complexe dispar pentru că ai încredere în tine și în cei care te-au ajutat să atingi acest nivel. Și atunci, performanța ta în competiție va fi una de cel mai înalt nivel. Generația de acum de sportivi este mai îndrăzneață și mai curajoasă. Sunt niște copii fantastici. La Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, de acum o lună, la 10 discipline am reușit să obținem 19 medalii. E o competiție pe care eu o urmăresc cu mare atenție, pentru că de aici vin marii performeri. Îi monitorizăm pe acești sportivi să vedem cum îi creștem.

– Pentru prima dată după Revoluţie, și fotbalul pare interesat de Jocurile Olimpice. – Este o generație fantastică. Am avut plăcerea și norocul să-i văd la primul meci de la Campionatul European și sunt o altă generație de fotbaliști, dacă pot spune așa. Au încredere în ei, nu le este teamă de niciun adversar. Ș ei au așteptări foarte mari de la ei, iar noi vrem să îi vedem pe podium la jocurile olimpice. Ultima participare a fost în 1964, tot la Tokyo. Ne bucurăm că fotbalul a revenit în familia olimpică. Această generație ne dă încredere și speranță.

„Sportul este un domeniu de interes național și ar trebui să fie o prioritate națională. Dar autoritățile nu-i acordă atenția necesară”

– Până la a ajunge să fim din nou performanți, respectați și să câștigăm medalii e cale lungă. Cum facem?

-Toate lucrurile pleacă de undeva din vârf. Dacă la nivel de conducere a statului, până la urmă, sunt oameni care iubesc sportul și respectă acest domeniu, atunci se găsește și modalitatea de susținere, de finanțare a acestui domeniu. Da, sunt domenii foarte importante, precum Sănătatea, Educația, Transporturile, dar sportul e singurul care generează acel sentiment de învingător. Vă reamintesc că la ultima ediție a Jocurilor Olimpice, drumul până la medalia de aur al fetelor din echipa de spadă a fost unul foarte greu, au avut de înfruntat SUA, Rusia și China. În momentul în care tu, sportiv din România, ajungi să înfrunți sportivi din aceste state puternic industralizate, care au bugete mult mai mari, și să-i învingi, să fii peste ei, așa cum eram odată și la gimnastică, asta generează pentru fiecare român, pe lângă mândrie națională, și un sentiment care te face să te trezești a doua zi cu mult mai multă încredere în tine și să-ți spui că și tu poți realiza lucruri extraordinare pentru tine, pentru familia ta, pentru comunitatea ta, pentru țara ta. Amintiți-vă și de podiumul olimpic de la Sydney 2000, cu cele trei drapele tricolore.

– Ce credeți că-i lipsește cel mai mult sportului românesc?

– Oameni care să facă tot ceea ce am spus până acum.

– Dar bază de selecție este?

– Noi suntem un popor talentat, iubim sportul, putem face performanță. Mă întorc de unde am pornit discuția și subliniez că e o chestiune de schimbare de mentalitate și de a trece de la ceea ce făceam odată și ceea ce știam să facem odată, la ceea ce se face astăzi în sport, în fiecare țară de pe această planetă. Nu putem face ceea ce am făcut în trecut și să ne măsurăm cu țările care investesc în tehnologie sportivă, în cercetare, în inovație. Un bob performant, de exemplu, costă 2,5 milioane de euro. La noi, raportul între resursele pe care le acordăm sportului și ceea ce reușim să producem e destul de bun. Evident, tot timpul e loc de mai bine, dar avem nevoie ca acest proces să fie continuu. Nu se poate ca într-un an să spunem că ne interesează sportul și apoi doi ani să spunem că treburile merg din inerție sau că sportul poate supraviețui și cu cel mai mic buget care îi este alocat unui minister dintr-un guvern.

– Să înțeleg că autoritățile nu acordă atenția necesară sportului românesc? – Evident că nu. Eu consider că sportul este un domeniu de interes național și ar trebui să fie o prioritate națională.

– Ați simțit de-al lungul carierei sportive lipsă de respect din partea autorităților?

-Absolut. Dar sportul te învață să treci și peste astfel de momente. Și la lipsa de respect tu trebuie să răspunzi cu o altă medalie, cu încă o performanță. Pentru că doar așa vei reuși să demonstrezi că ești demn de apreciere și nu de dispreț.

– Dincolo de neimplicarea suficientă a autorităților, este și părintele un sabotor al carierei sportive a copilului? Se pune prea mare presiune pe copii?

– Important este ca până la un anumit nivel toți copiii să facă sport. Și nu contează ce sport. Pot face înot, care te dezvoltă din toate punctele de vedere, judo, lupte, arte marțiale, triatlon etc. Toate sunt discipline de la care înveți foarte mult, și care, până la 18 ani, când trebuie să iei o decizie și să alegi un drum clar în viață, își vor pune amprenta asupra dezvoltării lor ca individ, ca om. Sportul de performanță este pentru cei pasionați, ambițioși, curajoși.

– Dar cum ajunge un copil să facă sport de performanță? Cele două ore de sport pe care le au în programă la școală nu le creează nevoia de mișcare.

– Părintele are acum un rol mai important decât avea înainte. Pentru că sunt mult mai multe opțiuni și alternative la îndemână care îl pot îndepărta pe copil de la un exercițiul fizic, de la a practica o disciplină sportivă. Și atunci rolul părintelui este determinant, dar nu în a-l obliga pe copil să facă sport, ci de a-l susține să facă ceea ce îi place. Deseori sunt întrebat ce disciplină să aleagă părintele pentru copilul lui? Răspunsul e ceva ce-i place, dar să facă sport. Beneficiile pe care le găsești în sport sunt de lungă durată, nu le poți contabiliza în perioada de dezvoltare copiladolescent, dar sunt absolut convins că după aceea ele vor fi foarte folositoare.

– Ce ar trebui să facă cluburile sportive pentru a atrage cât mai mulți copii? Mulți dintre campionii depre care vorbim azi au început sportul pentru că le-a plăcut mișcarea. Copiilor de azi le lipsește plăcerea jocului?

– Să-și schimbe mentalitatea. Când arunci o minge la ora de sport și le spui copiilor să facă ce doresc, nu ai cum să progresezi. Sportul s-a dezvoltat foarte mult, iar elevii trebuie să știe ce înseamnă înot, badminton, rugby, fotbal, pentru a alege între ele. Lucrul acesta se învață cel mai bine și cel mai simplu la școală. Sportul de performanță nu este pentru toată lumea. Înseamnă sacrificiu, uneori durere fizică. E un act de voință, pe care ajungi să-l consimți liber și să faci tot ceea ce depinde de tine pentru a face performanță.

„Să fii pe primul loc în clasamentul mondial e un sentiment unic, pe care nu-l poți cumpăra cu nicio sumă de bani”

– Ce înseamnă o medalie de aur pentru un sportiv? Cu ce ați putea compara sentimentul pe care îl trăiești când ești pe primul loc în clasamentul mondial?

– Simți că tot ceea ce ai făcut până atunci a meritat. Că ești cel mai bun din domeniul tău. O medalie de aur la jocurile olimpice, ținând cont că această competiție e odată la patru ani, îți oferă pe lângă titlul de campion olimpic și faptul că toată viața vei fi campion olimpic, pentru că acest titlu nu ți-l mai poate lua nimeni. Mai e și satisfacția celor care te-au ajutat, care au fost lângă tine, care au crezut în tine și care poate au lucrat zi de zi ca tu să ajungi acolo. Este un sentiment unic pe care nu-l poți cumpăra cu nicio sumă de bani.

– Dincolo de recompensa financiară, ce beneficii ai ca sportiv de performanță?

– În primul rând înveți că din orice dezavantaj și orice înfrângere ai ceva de câștigat. Poți obține un avantaj. Ai încredere în tine și continui să crezi că dacă ceva nu merge acum, dar continui să fii serios, să muncești, până la urmă vei reuși. Practic sportul te pregătește pentru viață, pentru toate pericolele și oportunitățile care ți se ivesc în viață. Ești pregătit ca în momentul în care ești căzut, să te ridici și să mergi mai departe, iar dacă ești în vârf să știi să te bucuri de acel moment, dar să fii conștient în același timp că nu te poți opri, cursa continuă, pentru că cei din spate doresc să te depășească. Este un mod de a trăi și dacă ești bine pregătit faci față oricărei situații.

– Cât de greu este pentru un sportiv să renunțe la sportul de performanță? De fapt, rămâi șomer, iar acesta e un prag foarte greu de trecut dacă nu ai un plan de rezervă.

– Poți rămâne în sistem. Avem o mare nevoie de tot ce înseamnă specialiști în sport: de la manageri sportivi până la kinetoterapeuți, analiză video, asistenți medicali, medici sportivi, psihologi sportivi, tot felul de profesii din acestea noi, fără de care nu se mai poate lucra la un nivel în care să speri că poți conta în lupta pentru medalii. Cel puțin la nivelul COSR am reușit să integrăm în fiecare colectiv olimpic acești specialiști, dar în continuare e nevoie de resursă umană specializată pentru acest domeniu și colaborăm cu Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport pentru a face această reconversie profesională.

– La momentul actual, modelele noastre sunt încă Hagi, Nadia, Ilie, Gabi Szabo, și alţii care s-au retras din activitate. Sportul românesc abia mai respiră prin prestaţiile unor multipli medaliaţi olimpici, precum Marian Drăgulescu, Cătălina Ponor, AnaMaria Brânză Popescu și alţii… Din urmă nu prea vine nimic.

– Eu spun că vor apărea și alte nume. Au fost perioade în care sportul a fost tratat la adevărata lui valoare. Acești mari performeri pe care i-ați amintit, și mai sunt și alții, au adus respect atât lor personal, cât și României. Ne dorim din nou să avem mari performeri, să avem sportivi care să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, dar în același timp avem nevoie ca acești sportivi să fie susținuți și nu doar pe o perioadă scurtă de timp. E nevoie de continuitate, de o perioadă lungă în care un sportiv se formează, ajunge la maturitate și face performanță. Ori în sportul românesc nu există continuitate, reformele sau proiectele sunt schimbate prea des. Acești mari sportivi de care vorbiți au făcut parte dintr-un sistem, dintr-un mod de a vedea lucrurile. Din păcate, în ziua de astăzi nimeni nu mai are răbdare, nimeni nu își dorește să continue ce a făcut cel care a fost înaintea lui acolo, sau să ia din lucrurile bune care au fost și să le îmbunătățească și să le facă mai performante. Și din cauza asta suntem unde suntem.

– Unde vedeți sportul românesc peste cinci ani?

-Mi-ar plăcea să văd metode noi de a preda ora de sport în școală. Noi suntem o mică rotiță din angrenajul acesta care înseamnă sport în România. Ne facem treaba, și sper să fim un exemplu și pentru profesori, pentru mediul universitar, care poate face mult mai mult pentru activitatea sportivă din țară. Și dacă ne facem fiecare treaba vom avea mai multe șanse de a avea sportivi bine pregătiți, cu încredere în ei, dar și susținători și iubitori ai sportului.

Te-ar putea interesa și: