Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu se află într-o continuă evoluție favorabilă, iar familia și prietenii artistului vorbesc, în fiecare zi, despre o minune medicală.
După multe luni de așteptare, veștile care sosesc dinspre Spitalul Floreasca sunt din ce în ce mai bune, iar o eventuală externare a îndrăgitului cântăreț nu mai pare doar o speranță deșartă.
Simona Secrier, soția lui Mihai Constantinescu, a declarat că acesta se află internat, în continuare, la Secția de Terapie Intensivă, însă evoluția este vizibilă și îmbucurătoare. Dacă, până acum, nu se putea discuta decât despre perspective sumbre, iată că Mihai Constantinescu se simte din ce în ce mai bine, toți cei care l-au cunoscut sperând ca, la un moment dat, să fie externat.
„Mihai este încă la Terapie Intensivă, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, se vede că evoluează în bine. Acum trebuie să mai avem doar răbdare”, a spus Simona, conform wowbiz.ro. Fiecare gest făcut de Mihai Constantinescu este o mare bucurie pentru soția sa, iar aceasta așteaptă, cu înfrigurare, momentul în care Mihai Constantinescu va putea să rostească primele cuvinte…
„Nu vorbește, încă, dar sperăm că se va întâmpla asta cât de curând. Dar înțelege tot, reacționează la stimuli! Mă stânge de mâna când vorbesc cu el, când vrea ceva, este un lucru care ne încurajează, care ne face să fim optimiști”, a mai declarat Simona Secrier, soția lui Mihai Contantinescu.