Mihai Bendeac se află în mijlocul unui nou scandal la Antena 1. Un concurent din finala iUMOR, Bogdan Zloteanu, i-a spus actorului că își face meseria doar pentru bani.
Actorul s-a apărat și susține că acest participant nu trebuia să ajungă în finala show-ului. „Ai fost de patru ori și doar o singură dată a fost bine pentru că ești nesimțit cu această profesie. Ai avut timp să te pregătești și să vii cu un număr bun de patru minute! Tu, în continuare, crezi că am ceva cu tine... eu care te-am sunat pentru a-ți da un rol într-un serial. Tu crezi asta pentru că ești dobitoc. Ai un sâmbure de talent, dar vei rămâne un dobitoc", a spus Mihai Bendeac, conform B1.ro.
„Pe el îl interesa doar să aibă niște personaje care au atenția publicului. Ăla e un proiect din care el își ia bani”, a afirmat Bogdan Zloteanu, făcând referire la jurat.
Cuvintele l-au scos din minți pe Mihai Bendeac, care a luat un pahar cu apă și a spus că ar fi vrut să îi dea cu el în cap. Actorul s-a potolit însă la timp. „Deci tu crezi că îmi fac profesia pentru bani?", l-a întrebat Mihai Bendeac.
„Dumneavoastră mi-ați spus că pentru profesie trebuie să renunți la viață, așa că sunt sigur că banii au reprezentat a doua opțiune a dumneavoastră”, a replicat concurentul. „Fac munca asta de la 16 ani și nu am mai dormit, de la 22 de ani, fără somnifere! Eu dacă aș fi vrut bani, m-aș fi dus la evenimente... eram milionar!”, i-a răspuns actorul.