Realizatoarea TV a povestit care sunt obiceiurile într-unul dintre cele mai exclusiviste locuri din lume.
Ayan, fiul în vârstă de 9 ani al Mihaelei Rădulescu, s-a adaptat foarte bine la Monte Carlo şi este unul dintre cei mai buni elevi din clasa a III-a. Iată ce spune Mihaela despre cadourile pe care le primesc profesorii de acolo: "Există un obicei decent aici, acela de a aduna bani pentru a face cadouri de Crăciun profesorilor sau pentru zilele lor de naştere. Nu e nimic extravagant, e doar un gest frumos, de recunoştinţă şi apreciere. N-am văzut pe nimeni cărând plocoane şi nu cred că ar fi o abordare corectă". Cât de uşor e să te simţi, român fiind, ca acasă în Monaco? "Depinde cum te adaptezi şi cum te raportezi la culturi diferite, la oameni diferiţi. Mie mi-a fost foarte uşor, pentru că îmi fac repede prieteni şi o lume civilizată te ajută enorm în adaptare. E cam disproporţionată comparaţia între Monaco şi România, avem istorii diferite, contexte sociale contrastante, noi ne luptăm cu viaţa, ei o savurează... Evident, nu încape nicio generalizare în mintea mea, aşa că oameni speciali reperez în toate naţiile, asa cum depistez şi canaliile. Am aici prieteni cam de pe toate continentele, care au copii colegi cu băiatul meu, aşa că ne analizăm unii pe alţii doar ca fiinţe, nu după cetăţenie", a conchis Mihaela.
- DESTIN TRAGIC. Aura Ion a crescut într-o FAMILIE MODESTĂ. ”Mergea la 4 dimineaţa la unitate. Îşi iubea fraţii şi părinţii. Le cumpăra lucruri din soldă”
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde era Victor Ponta în timpul tragediei? Cum unde era?! La televizor!
- Cea de-a doua monarhie a României este alcătuită din urmașii unui domnitor
- SCANDAL. Vedetă DISTRUSĂ: Mesajele UMILITOARE şi incendiare dintre ea şi IUBIT / GALERIE FOTO
- Oamenii se TEM să iasă din case. Creatura ORIBILĂ care TERORIZEAZĂ lumea. Există MARTORI / VIDEO
- Un miliardar chinez oferă 100 MILIOANE de euro celui care îi va SEDUCE fiica. VEZI cum arată tânără | GALERIE FOTO