Doamna Geoană explică episoadele "Mihaela, dragostea mea" şi "Unde a pus mâna Dragnea"

Soţia fostului preşedinte al PSD a făcut destăinuri din culisele campaniei prezidenţiale din 2009. Ea a explicat că Liviu Dragnea a încercat să ascundă un bileţel de o cameră de luat vederi indiscretă.

Mihaela Geoană a explicat celebrul episod când la prima dezbatere finală a celor trei prezidenţiabili, Liviu Dragnea, vecin de scaun cu soţia lui Geoană, a fost surprins cu mâna pe piciorul aproapei viitoare Prime Doamne.

"Nişte tâmpenii", comentat Mihaela Geoană miercuri seară la B1 TV, la emisiunea "Ultimul cuvânt".

Moderatorul Ion Cristoiu a întrebat-o pe soţia lui Geoană cum a fost cu acel episod. "Da, ţin minte. Domnul Ponta mi-a trimis un bileţel, un post-it galben, din spate mi-a dat cineva un bileţel, care venea de la domnul Ponta, am înţeles, şi care se referea la cadoul care se oferea la final. Erau două variante şi dânsul avea o sugestie. Eu m-am uitat, am citit bileţelul şi era o cameră care venea pe sus şi filma. Şi domnul Dragnea a văzut că e camera sus şi a pus mâna şi a zis "Rupeţi bileţelul". Se filma de sus, el a întins mâna dar nu ne-am atins, şi e o chestie aşa, stupidă. El a pus să nu se vadă şi după aia am rupt bileţelul", a spus Mihaela Geoană.

"O interpretare josnică"

"Imaginea a fost că v-a pus mâna pe picior, a fost interpretat ca un gest de intimitate", a insistat moderatorul. "Nu. Era pe mână şi se suprapunea. Dar e o chestie stupidă. Eşti la televiziune cu toată lumea, eram toţi concetraţi pe ce se întâmpla acolo, puneam atâta suflet. Mi se par nişte lucruri atât de josnice, şi atât de murdare încât să spună cineva despre soţia altui om aşa ceva, nu ştiu nici nu vreau să...", a închis Mihaela Geoană subiectul.

ŢOPĂIALA

Cum a fost cu "Mihaela, dragostea mea"

Soţia lui Mircea Geoană a vorbit în aceeaşi emisiune şi despre un alt episod, la fel de celebru.

Este vorba de seara zilei de 6 decembrie 2009, când Mircea Geoană, pe scena PSD, la anunţarea exit-pol-urilor, văzându-se preşedinte al României, s-a descătuşat: a ţopăit de bucurie şi a strigat, "Mihaela, dragostea mea".

"Nu am ştiut absolut nimic, nu mi-a spus că o să spună asta. Dar mă bucur că mă întrebaţi asta. Mie ca femeie, ca soţie, şi cred că orice femeie ar putea spune asta, mi se pare că e cea mai frumoasă declaraţie de dragoste după 25 de ani de căsătorie. Mi se pare extrem de răutăcios şi de urât din partea celor care fac glume pe seama acestei expresii. Faptul că el a mulţumit celor care îi sunt lui cei mai aproape, cei mai dragi, e un lucru extrem de normal, civilizat, frumos", a afirmat Mihaela Geoană la emisunea "Ultimul cuvânt". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/OuhfmHhDe9o?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

  • Bucuria alegerii lui Geoană a pălit după doar două ore
  • Mihaela Geoană şi "flacăra violetă"