Mihaela Buzărnescu, ELIMINATĂ de la Wimbledon. Românca i-a pus mari probleme Karolinei Pliskova, dar A PIERDUT în trei seturi

Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul disputat, vineri, în turul al 3-lea al turneului de la Wimbledon, împotriva Karolinei Pliskova, scor 6-3, 6-7(3), 1-6.

Mihaela Buzărnescu (locul 28 WTA) a luptat, vineri, pentru un loc în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Românca a întâlnit-o pe Karolina Pliskova (Cehia, 8 WTA) și a pierdut ca la capătul a trei seturi, scor 6-3, 6-7(3), 1-6. Mihaela și-a adjudecat primul act, pe cel de-al doilea l-a cedat la tie-break, apoi, în decisiv n-a mai făcut față ritmului impus de Pliskova.

„A fost dificil azi, Mihaela a jucat un tenis grozav. A fost mult mai bună ca mine timp de un set și jumătate. Dar am continuat să lupt și m-am gândit că dacă-mi fac serviciul am șanse să revin", a spus învingătoarea la final.