Mihela Borcea, fosta soţie a dinamovistului Cristi Borcea, are probleme grave de sănătate. După ce acum doi ani a aflat că are mercur în sânge peste limitele admise, medicii i-au depistat acum cantităţi mari de aluminiu în organism.
Mihela Borcea, 42 de ani, se confruntă încă din 2010 cu probleme de sănătate, când a fost diagnosticată cu intoxicaţie cu mercur. De atunci, a căutat ajutor la cele mai bune clinci din Europa şi a urmat tot felul de tratamente care promiteau vindecări spectaculoase, care au costat-o în jur de 20.000 de euro, după cum le-a declarat jurnaliştilor de la Libertatea. Luna trecută, Mihaela a fost la control la un medic din Italia, însă veştile nu sunt tocmai fericite. Deşi cantitatea de mercur din sânge a mai scăzut, medicii i-au depistat, acum, şi aluminiu în sânge. Mai grav este că intoxicaţia cu aluminiu poate duce la declanşarea unor boli grave ca sindromul Alzheimer sau Parkinso. "O să fac iar tratament şi sper să mă vindec definitiv. Am foarte mare grijă la alimentele pe care le mănânc acum şi consum o combinaţie secretă de 10 plante curative. Sunt, practic, siropuri energizante şi detoxifiante. Costul programului pentru zece zile intensive şi zece de stabilizare costă, în Italia, în jur de 300 de euro", a declarat Mihaela Borcea pentru Libertatea. La sfârşitul anului 2010, şi lui Cristi Borcea, fostul soţ al Mihaelei, i s-au depistat, la analize, metale grele în sânge. Cu tratamente administrate într-o clinică din America, starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit.