Românii vor plăti mai mult pentru carnea de miel în acest an. În preajma Paștelui, crescătorii de oi sunt deciși să ridice prețurile până la 24 de lei pe kilogram în viu. Astfel, carnea ajunsă în supermarketuri ar putea ajunge chiar și la 50 de lei pe kilogram.
Carne de miel mai scumpă în 2024
Fermierii au decis să nu accepte prețuri mai mici de 24 de lei pe kilogram, în viu, pentru mieii de Paști. Crescătorii de oi susțin că în acest an nu vor ceda presiunilor și vor păstra acest prag.
Deciși să facă front comun în acest sens, crescătorii din toată țara au pornit un demers în mediul online. De exemplu, un fermier din zona Făgărașului îi îndeamnă pe alți crescători să nu lase din preț.
„Nu vor mai fi acceptate postările cu cumpărători de miei, care oferă sub 24 lei/kilogram în viu! Cu rugămintea cum apare o postare cu prețul mai mic de 24 lei, urgent un raport pe grup! Poate într-un sfârșit vor înțelege și colegi din celelalte grupuri de oieri, să facă la fel și să ținem prețul cât mai aproape de cel corect! Cu o floare nu se face primăvară, dar este un semn! Unitate”, a fost mesajul publicat pe un grup al crescătorilor de animale.
Copleșiți de costurile de producție
Ciobanii nu vor să modifice prețul de 24 de lei pentru un kilogram de carne de miel, invocând costurile mari pentru producție. Aceștia susțin că furajele sunt tot mai scumpe, iar costurile pentru utilități sunt mari.
Având în vedete că prețul cărnii de miel se calculează la dublu, o parte dintre crescători vând deja carcasa de miel cu 50 de lei pe kilogram.
Cât va costa kilogramul de carne de miel la supermarket
Mulți fermieri sunt de părere că prețul este determinat și de calitatea cărnii. Deși majoritatea oierilor din grupul respectiv au încurajat această inițiativă, alții susțin că un preț minim ar trebui stabilit la nivelul fiecărei ferme.
„Eu nu vreau să spun nici că e mult 24 lei/kg în viu, nici că este puțin. Vreau doar să spun că nu poți cere același preț, indiferent de greutatea și de calitatea mieilor. Sunt miei buni, care-și merită un asemenea preț, dar sunt și miei pentru care și 20 lei/kg este prea mult. Nu poți cere același preț și pe mielul bun și pe mielul slab!”, a fost mesajul postat de un alt crescător de animale.
În 2023, kilogramul de carne de miel pornea, la poarta fermei, de la 20 de lei pe kilogram. În unele supermarketuri, pulpa de miel cu os a fost vândută și cu 65 de lei pe kilogram.