Este foarte dificil să privim comparativ diverse modele de educație fără a folosi modele și trimiteri clare. Din acest motiv vom face o scurtă analiză comparativă a educației curente cu educația nouă, smart, propusă ca alternativă completă, viabilă și autentică, dintr-o perspectivă inspirată de abordarea micului prinț, personajul din cartea cu același nume.
Educația curentă nemulțumește pe foarte multă lume, în primul rând pe elevi, care nu sunt respectați, ci puși doar să execute mii și mii de sarcini fără a fi clar pentru ei de ce și cum îi ajută pentru viață. Motivele profunde pentru care ea nu este bună scapă însă celor mai mulți specialiști. De aceea eforturile celor mai mulți merg spre optimizarea ei, nu spre o schimbare profundă a abordării.
Problema majoră vine din superficialitatea ei față de ceea ce este profund uman. O scrisoare adresată profesorilor de un director de școală supraviețuitor al unui lagăr de concentrare nazist spunea: "Ochii mei au văzut ceva ce nimeni nu ar trebui să vadă. Am văzut: camere de gazare construite de ingineri școliți; copii otrăviți de doctori educați; bebeluși omorâți de surori medicale cu experiență; femei si copii împușcați și omorâți de absolvenți de licee și de facultăți. Așa că am îndoielile mele în privința educației. Învățați-vă elevii să fie oameni. Eforturile voastre nu trebuie să producă monștri învățați, psihopați talentați sau maniaci educați. Cititul, scrisul, istoria sau aritmetica sunt importante doar dacă îi ajută pe elevi să fie mai umani."
Pascal spunea aceleași lucruri cu secole înainte: „Despre cineva trebuie să poți spune nu că este matematician, preot, scriitor, ci un om adevărat. Calitatea aceasta universală este singura demnă de atenție." Dar educația a ales o cale mai ușoară, ea creează ceva: ingineri, profesori, medici etc, nu pe cineva. Nu are în vedere natura umană profundă, ci doar dezvoltarea de competențe. Nu ajută elevii să își construiască individualitatea, ci doar le oferă anumite instrumente. Eul lor personal nu e ajutat, ci dimpotrivă, este chiar împiedicat să se dezvolte.
Micul prinț este o carte foarte citită și apreciată tocmai pentru că personajul principal se sustrage acestei transformări în ceva, cerute de oamenii mari în toate domeniile. El rămâne un cineva viu, sensibil, deschis spre cei din jur și nevoile lor. Vede răsturnarea de situație prin care oamenii devin instrumente impersonale ce slujesc diferitelor nevoi din societate. Mulți ajung să servească educația, medicina, tehnologia, cercetarea, administrația etc, în loc ca acestea să fie puse în slujba omului. Disciplinele, meseriile, devin scopuri în sine, iar oamenii instrumente pentru dezvoltarea lor.
Individualizarea este un proces delicat în care păstrarea integrității personale, participarea autentică și de calitate la interacțiuni, dezvoltarea autonomiei și a capacității de integrare trebuie urmărite în mod special. Educația clasică ignoră aceste lucruri, care sunt esențiale în noua educație. Prima aservește omul preocupărilor sale, a doua îl eliberează spre a fi cine și cum dorește el și a putea face în mod autentic și responsabil orice își dorește.
Calea pe care merge micul prinț este raportarea conștientă la oameni concreți, o bună înțelegere a rostului acțiunilor și a beneficiilor reale ale activităților acestora, înțelegerea atitudinilor, a duhului în care aceștia acționează. El vede că omul care a devenit prizonierul extensiilor sale (cf. M. McLuhan) nu mai are acces la trăirea profundă, integrală a vieții. El e prizonierul lui „a face” ce foarte greu mai poate „să fie”.
Orice profesie ne ajută să ne transformăm, să devenim mai buni, dacă o practicăm cu responsabilitate. Dar ea nu e o valoare, un scop în sine. Suntem utili numai în măsura în care slujim semenilor cu responsabilitate și dăruire într-un sistem mai larg, când aducem o contribuție concretă și valabilă în acesta. Omul adânc din noi, bun, bine intenționat este cel care trebuie să se exprime prin ceea ce facem, nu interesele egoiste legate de statut, recunoaștere, apreciere etc. Doar astfel omul va fi înainte de orice profesează un om care nu face compromisuri împotriva altui om.
Această abordare se dezvoltă prin procese de individualizare pe care educația clasică nici nu le înțelege, nici nu le poate gestiona. Ea este atât de orbită de dorința ei de a transmite cât mai bine cunoștințe, de a forma competențe, încât orice altceva este neglijat. Acest lucru se întâmplă pentru că lucrătorii din ea se văd profesioniști, pentru că mai mult decât a fi oameni cu iubire și respect autentic față de elevi, ei preferă să facă ceea ce sistemul le cere.