Microsoft va respecta reglementările antitrust

Comisia Europeană (CE) a anunţat ieri că Microsoft a convenit să ia măsuri privind respectarea normelor de concurenţă, informează agenţia de ştiri Reuters.

În anul 2004, executivul Uniunii a hotărât să sancţioneze Microsoft cu o amendă-record, peste 400 de milioane de euro, şi a solicitat modificarea unor practici comerciale ale Microsoft, considerând că grupul american a folosit sistemul de operare Windows, care rulează pe aproximativ 95% din calculatoarele şi serverele din lume, pentru a înlătura companiile concurente din producţia de software.

Executivul european a arătat, în iulie 2006, că grupul nu a respectat decizia din 2004, şi a decis să impună o amendă suplimentară de 280,5 milioane de euro, arătând că ar putea urma noi penalizări. Microsoft a susţinut, trei ani la rând, că intenţionează să se conformeze deciziei Comisiei, dar nu a îndeplinit niciodată standardele impuse.

„Ne-am asigurat că Microsoft va parcurge de acum etapele necesare pentru a-şi respecta obligaţiile prevăzute prin decizia Comisiei Europene din anul 2004“, a anunţat CE. Grupul american a anunţat că va pune la dispoziţia dezvoltatorilor de software open-source informaţiile necesare pentru a asigura compatibilitatea programelor acestora cu sistemul de operare Microsoft Windows.