O amplă acţiune a Poliţiei Rutiere şi a Registrului Auto Român (RAR), desfăşurată la nivel naţional, a scos la iveală fapte reprobabile a celor care folosesc mijloacele de transport destinate elevilor.
Astfel, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române remis EVZ, la sfârşitul săptămânii trecute, pe parcursul unei singure zile, între orele 06.00 şi 19.00 au fost verificate 1.176 autovehicule care efectuau transport de elevi. Oamenii legii au aplicat 343 de sancţiuni dintre care: trei pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, una pentru neacordarea priorităţii pietonilor, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, două pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea, 150 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 32 pentru folosirea în mod nelegal a telefonului mobil, patru pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto, 10 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, 37 pentru defecţiuni tehnice şi 102 pentru alte fapte sancţionate de legislaţia rutieră. Principalele obiective ale acţiunii au fost: reducerea riscului de victimizare din accidente rutiere în care să fie implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule. Elevii, ca sardelele În Tulcea, de exemplu, poliţiştii şi inspectorii RAR au depistat un bărbat în timp ce conducea un microbuz destinat transportului de elevi, având o concentraţie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, în urma controlului s-a constatat că acesta transporta materiale de construcţie în loc de elevi, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule. În Neamţ, pe DJ 207C, în comuna Ion Creangă, a fost depistat un microbuz care transporta 41 de elevi, depăşind cu 24 numărul de persoane stabilit în certificatul de înmatriculare. În Arad, de asemenea, un conducător auto a fost depistat în timp ce efectua transport de elevi cu microbuzul, având mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare. Acesta a fost sancţionat contravenţional. În Bistriţa-Năsăud, un bărbat a condus un microbuz şi s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui alt autovehicul, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. În urma controlului s-a constatat că a montat artizanal încă patru scaune în interiorul microbuzului. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare au fost retrase pentru modificări neomologate, constatare efectuată împreună cu specialişti din cadrul R.A.R. Bistriţa Năsăud. În Cluj, la controlul efectuat asupra unui autovehicul care transporta elevi pe traseul Câmpia Turzii-Luna, s-a constatat că nu existau documentele necesare efectuării acestei activităţi (licenţă de transport persoane, de execuţie, de traseu), autoutilitara fiind înmatriculată pe persoană fizică. Conducătorul vehiculului a declarat că acest autovehicul înlocuieşte autobuzul cu care era efectuat transportul elevilor şi era defect. A fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public. În Sibiu, un şofer a condus un microbuz proprietatea unei şcoli, fără să aibă asupra sa certificatul de competenţă profesională, pentru efectuarea acestui tip de transport, fiind sancţionat contravenţional.