Prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, beneficiază de un avans de popularitate de 13 puncte procentuale în faţa soţului său, Barack, surclasând-o şi pe soţia candidatului republican Mitt Romney, Ann, potrivit unui sondaj Washington Post-ABC publicat astăzi şi preluat de AFP.
Sondajul îi acordă lui Michelle Obama o cotă de popularitate de 69% în rândul adulţilor, în timp ce soţul său este creditat cu 56% de opinii favorabile.
Ann Romney, care ar deveni prima doamnă a SUA dacă soţul său Mitt îl va învinge pe Barack Obama la alegerile din 6 noiembrie, se bucură de o cotă de popularitate de 52%, cu 7% mai mult decât soţul său.
Cota de popularitate personală nu constituie decât unul din factorii intenţiilor de vot, domeniu unde Romney deţine avansul în faţa adversarului democrat, după dezbaterea televizată de la Denver de acum o săptămână. Marţi, pentru prima dată, candidatul republican l-a depăşit pe Obama în intenţiile de vot, potrivit mediei efectuate de site-ul specializat RealClearPolitics.
Diferenţa între cei doi candidaţi rămâne însă mai mică de 1%, iar actualul preşedinte american îşi păstrează avantajul în unele state potenţial decisive, precum Ohio (nord).
Sondajul Washington Post-ABC a fost realizat în perioada 4-7 octombrie, pe un eşantion de 1.018 persoane. Marja sa de eroare este de patru puncte.