Michelin România a reluat sâmbătă activitatea, întreruptă în decembrie, la fabricile Silvania şi RomSteel Cord din Zalău şi azi la unitatea Victoria din Floreşti (judeţul Prahova), potrivit Mediafax.
"A fost reluată activitatea la toate cele trei fabrici Michelin din România. La cele două din Zalău, lucrul a fost reluat pe data de 3 ianuarie, iar la Victoria astăzi", potrivit datelor Michelin.
La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, reprezentanţii companiei au anunţat că uzinele Silvania, care produce anvelope, şi RomSteel Cord, producător de cord metalic din Zalău, îşi vor întrerupe activitatea începând cu 12 decembrie, urmând ca pentru fabrica din Victoria să ia o hotărâre viitoare cu privire la oprirea producţiei. Ulterior, şi această fabrică a fost închisă.
Decizia de întrerupere pentru o perioadă mai lungă a activităţii a fost luată de Michelin România din cauza crizei economice mondiale, compania fiind obligată să îşi ajusteze producţia la cerere.
Fabrica Silvania Michelin are aproximativ 1.300 de angajaţi şi furnizează pe piaţa de consum circa 600.000 de anvelope de diverse tipuri. RomSteel Cord are circa 300 de angajaţi şi produce cord metalic (cablu), una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei.
Uzina Victoria din Floreşti Prahova a fost cumpărată în 2001 de către Michelin. Unitatea, în care lucrează aproximativ 1.800 de persoane, are o capacitate de producţie de peste 3,5 milioane de anvelope pe an, fabrică pneuri pentru autoturisme şi camionete, sub mărcile Michelin, BF Goodrich, Kormoran.