Celebrul ranch Neverland al cântareţului Michael Jackson urma să fie scos la licitaţie pe 19 martie pentru a acoperi o datorie de 24,5 milioane de dolari, suma pentru care fusese ipotecată proprietatea.
Acesta nu mai este nevoit să renunţe la Neverland deoarece Fortress Investment Group LLC , compania care acoperise datoria cantareţului, a decis să refinanţeze proprietatea.
Avocatul său, L. Londell McMillan a declarat pentru PageSix.com: “Neverland şi Michael Jackson sunt bine. Detaliile asupra înţelegerii cu Fortress Investment Group sunt confidenţiale. ”
Excentricul pop star a achiziţionat proprietatea in 1987 cu intenţia de a o transforma într-un “paradis pentru copii”. Neverland, intitulată astfel după numele insulei de vis a lui Peter Pan, copilul care refuza să crească, include, printre altele, un parc de distracţii, un tren în miniatura şi o grădina zoologică.
Jackson nu a mai locuit la Neverland din iunie 2005, cand s-a mutat în Bahrain, în urma achitării sale în procesul de molestare a unui minor.
El a declarat atunci ca şi-a simţit intimitatea violată de autoritaţile care au scotocit ferma şi că nu va mai locui acolo pe termen nelimitat. "E doar o casă acum. Nu mai e acasă. O sa mai trec doar in vizită", a declarat Michael în 2006.