Actorul Ryan O'Neal povesteşte despre ultimele ore din viaţa celei care a fost iubita sa, Farrah Fawcett, în autobiografia intitulată "Both Of Us: My Life With Farrah".
Vedeta din "Charlie's Angels" a fost diagnosticată cu cancer anal în 2006 şi s-a stins din viaţă în 2009, iar O'Neal a fost o prezenţă constantă în viaţa ei, aflându-se alături de ea şi pe patul de moarte. Actorul Ryan O'Neal povesteşte, în autobiografia sa, că Farrah Fawcett a murit în braţele lui. Îi simţea pulsul Actorul din "Love Story", care suferă el însuşi de cancer la prostată, povesteşte că a vrut să se căsătorească cu Farrah, în Spitalul St.John's unde era internată, însă preotul care a venit special pentru aceasta ceremonie a fost nevoit, până la urmă, să îi oficieze actriţei slujba dinaintea morţii. "După ce preotul a plecat, m-am aşezat langa ea, mi-am lipit corpul de al ei, ca s-o încălzesc şi i-am luat mâna în mâna mea. Încă puteam să îi simt pulsul… I-am mângâiat mâna ore întregi, iar inima ei refuza să se dea bătută. Eram singur cu iubita mea. Îi simţeam pulsul, dar era tot mai slab. Farrah încerca să îşi ia rămas-bun…". Un sex simbol Bătăile inimii i s-au incetinit, apoi au dispărut. "În dimineaţa zilei de 25 iunie, Farrah a alunecat în somnul etern", povesteşte Ryan în cartea sa. Farrah Fawcett a devenit celebră în anii '70, graţie rolului pe care l-a interpretat în serialul "Charlie's Angels". Ea s-a transformat într-un sex simbol, îmbrăcămintea şi coafura ei fiind copiate de milioane de femei din întreaga lume. Fawcett este cunoscută şi pentru rolurile sale din "The Burning Bed", "Poor Little Rich Girl: The Barbara Hutton Story" sau "Small Sacrifices". <iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/PN96qUE8S84" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/wJTBs24szWo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>