În prima lună din an, România a avut un excedent bugetar de 0,7 miliarde de lei, respectiv 0,07% din PIB, a declarat, marți Ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Deficitul din ianuarie 2019 este unul mult mai mic comparativ cu ianuarie 2018, care se încheiase cu un excedent de 1,98 miliarde lei, respectiv 0,21% din PIB.
Ministerul Finanţelor Publice a publicat, marţi, execuţia bugetului general consolidat potrivit căreia veniturile s-au cifrat la 22,4 miliarde lei, reprezentând 2,4% din PIB, în creştere cu 16,8%, în termeni nominali, faţă de anul precedent, conform agerpres.ro
Potrivit Finanţelor, se înregistrează creşteri semnificative comparativ cu anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+23,1%), din impozitul pe salarii şi venit (+12,6%) şi din veniturile nefiscale (+10,5%).
Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 41,4% faţă de luna ianuarie 2017, iar încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii cu 17,8%.
Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 41,4% faţă de luna ianuarie 2017, iar încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii cu 17,8%.
Cheltuielile de personal au crescut cu 18,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în 2017, respectiv creşterea cu 15% a salariilor din sănătate şi din educaţie de la 1 ianuarie 2017, a personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale care beneficiază de majorarea cu 20% începând cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017, majorarea cu 30% a salariilor personalului din bibliotecile naţionale şi muzee naţionale începând cu iunie 2017, majorarea cu 15% a soldelor de funcţie ale personalului militar începând cu iunie 2017, majorarea cu 10% a salariilor de funcţie ale poliţiştilor începând cu 1 octombrie 2017, precum şi aplicarea începând cu 1 iulie 2017 a prevederilor din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Anul trecut, deficitul bugetului consolidat a fost de 2,88% din PIB, nivel identic cu cel la care s-a închis bugetul şi în anul precedent.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019 în data de 15 februarie.
Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii bugetului de stat pe anul 2019.