Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a decis ca persoanele juridice care realizează venituri sub jumătate de milion de euro să aibă, de la 1 august, un regim fiscal unitar, prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în scopul de aducere în acest sistem şi a celor care se află sub incidenţa impozitului specific, se arată într-un comunicat de presă al MFP.
De asemenea, se elimină din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit asociaţiile de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietar.
"Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual. (...) La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă şi nu a intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activitate economică. Aceleaşi principii vor fi avute în vedere şi în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA", menţionează sursa citată.