Starea de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, cea care în dimineaţa de duminică, 10 mai, a ajuns în comă profundă la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, din fericire nu s-a înrăutăţit. Acum două zile, medicii, deşi încă foarte rezervaţi în privinţa prognosticului de supravieţuire, spuneau că există indicii care pot da o undă de speranţă.
Din păcate însă, veştile despre spital nu sunt deloc bune. Unitatea medicală a devenit un focar de Covid – 19. Vineri, erau confirmate ca infectate 10 cadre medicale. La sfârşitul zilei de duminică, 24 mai, numărul total al celor infectaţi a ajuns la 34. Atât personal medical, cât şi pacienţi.
Managerul unităţii medicale, Lucian Eva, a declarat pentru Agerpres că au fost făcute aproximativ 360 de teste și că există mai multe ipoteze. El a precizat că 15 cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19 după ce au revenit din tura liberă, adică după 14 zile în care ar fi urmat să stea izolate.
”Personalul confirmat nu a lucrat în zona COVID, cu pacienţi confirmaţi”, a spus managerul. Aşadar, virusul s-a răspândit în spital. A scăpat din zona unde era ţinut sub control. Şi ameninţă acum pe oricare dintre angajaţi sau dintre pacienţi. S-a luat decizia ca toată lumea să fie testată rapid, operațiunea e în desfășurare și se va termina azi sau mâine.
Tot la începutul acestei săptămâni, medicii care o îngrijesc pe mezzosoprană au promis că vor date mai concrete despre evoluţia stării ei de sănătate. Acum însă, probabil că în noul context, această informare se va amâna.
Au apărut și noi informații despre ziua fatidică. Conform declaraţiei avocatului lui Codrin Nicoară, soţul artistei, cei doi au fost plecaţi de acasă în acea zi, când încă era stare de urgență. Codrin Nicoară la un prieten cu care a băut un pahar de vin, iar mezzososprana la părinţi, unde, de asemenea, a băut şi ea câteva pahare de vin. Despre pianist nu știm încă dacă s-a deplasat la prieten cu autoturismul, dar știm că nu există niciun raport al poliției că ar fi fost consemnat în trafic de vreun filtru de control.
În schimb, despre Maria Macsim Nicoară jurnaliștii de la site-ul bzi.ro, care citează surse din rândul procurorilor, au aflat că aceasta s-a dus la părinții săi cu microbuzul. A mâncat și a băut un pahar și jumătate cu vin. Apoi a plecat tot cu microbuzul spre comuna Aroneanu, la o mătușă, unde nu a stat prea mult, și unde nu a consumat alcool. Înseamnă că artista a băut zdravăn acasă, căci medicii au spus că era în pragul comei alcoolice.
Ce a făcut-o ca în seara aceea să bea atât de mult? Ce, sau cine!?