O nouă linie de metrou în Capitală. Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de lider de asociere (alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei), a postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), documentația de atribuire referitoare la licitația publică în vederea desemnării proiectantului și constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul.
În următoarele maximum 15 zile, documentația va fi verificată de către reprezentanții Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), urmând ca la finalul acestei perioade, în cazul în care nu vor fi necesare clarificări sau completări, anunțul de participare să devină public pentru toți operatorii economici interesați. Din acel moment, aceștia vor avea la dispoziție un termen de 60 de zile în care să depună ofertele, urmând ca, după atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației să aibă la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă.
Cea mai mare investiție din București din ultimii ani
Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile deproiectare, cât și cele de construire.
Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin ”Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Această investiție este, probabil, cea mai mare investiție din București din ultimii ani, gradul de finanțare fiind de sută la sută.
„Proiectul extinderii M4, între Gara de Nord și Gara Progresul, reprezintă o încununare a eforturilor pe care Sectorul 4 le-a depus în ultimii ani pentru a deschide drumuri acolo unde acestea nu existau. Pentru acest lucru, care generează nu doar dezvoltarea infrastructurii critice, ci și locuri de muncă bine plătite, a trebuit ca, alături de partenerii noștri, să generăm un nou mod de lucru, un tipar care funcționează eficient și care poate fi folosit, cu siguranță și de către alte autorități publice. În acest proiect, precum și în cel al construcțieistației de metrou Tudor Arghezi, am reușit, împreună cu reprezentanții Metrorex, să arătăm că nimic nu este imposibil și că, lucrând împreună, putem ajuta orașul să se dezvolte așa cum trebuie”, a declarat astăzi, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă organizate la stația de metrou Tudor Arghezi.
O nouă linie de metrou în București
Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus –George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia –Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.
Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.
La conferința de presă a participat și Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, care a punctat importanța colaborării eficiente dintre Sectorul 4 și instituția pe care o reprezintă.
„Prin extinderea magistralei M4 se va crea o linie importantă pe axa Nord-Sud, facilitând astfel transportul între Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Gara Băneasa, Gara de Nord și Gara Progresul. Mai mult, avem în lucru legătura magistralei M6 cu stația 1 Mai, astfel încât locuitorii vor putea să parcurgă distanța de la Aeroportul Otopeni la Gara Progresul, eventual la viitorul aeroport care se va construi în partea de Sud”, a declarat Mariana Miclăuș.
Dezvoltarea infrastructurii de metrou
Dezvoltarea infrastructurii de metrou, una nepoluantă, accesibilă și economică, reduce semnificativ atât timpii petrecuți în traficul rutier, cât și poluarea și devine motor de dezvoltare ce atrage în zonă capital și investiții, generatoare de venituri și locuri de muncă bine plătite care, însumate, duc la creșterea nivelului de trai, beneficii semnalate și de către senatorul Gabriela Firea.
„Îl felicit pe colegul meu Daniel Băluță, unul dintre cei mai buni primari din România. Împreună cu el am fost nu doar martorii, ci și personajele cele mai implicate în aceste investiții demarate în anii trecuți și care acum sunt finalizate și își dovedesc pe deplin utilitatea. Astfel de investiții sunt extrem de importante pentru că, din păcate, bucureștenii care locuiesc în comunele limitrofe nu au astfel de facilități care să le ușureze existența și care le-ar permite să trăiască într-un oraș mai curat și mai prietenos cu mediu”, a declarat Gabriela Firea.