Persoanele care merg pe jos timp de două ore şi jumătate într-o săptămână au o speranţă de viaţă mai mare cu şapte ani decât sedentarii, este concluzia oamenilor de ştiinţă în urma analizei unor studii pe termen lung.
Persoanele fără probleme de sănătate care obişnuiesc să meargă pe jos cam două ore şi jumătate pe săptămână au o speranţă de viaţă mai mare cu şapte ani decât cei care nu fac mişcare, iar cei care fac plimbări săptămânale de 75 de minute îşi pot prelungi viaţa cu doi ani.
Nu este vorba de efort intens, ci de mers susţinut, iar beneficiile sunt aceleaşi indiferent de sex, relatează dailymail.co.uk.
La această concluzie au ajuns specialiştii de la Agenţia Americană de Cercetare Medicală şi cercetătorii de la Universitatea Harvard, în urma analizei a şase studii ample la care au participat peste 600.000 de persoane.
- Nu putea să rămână gravidă deoarece SPERMA SOŢULUI era grav afectată de un lucru pe care ÎL FACI ŞI TU ÎN FIECARE ZI