Un bulgar care a trecut altă data ”cu brio” granița în spațiul Schengen cu mașina încărcată de migranți, a fost descoperit, asăzi, de polițiștii de frontier. Metoda sa inedită de a-I ascunde pe călători a fost deconspirată.
Un bulgar care se ocupa de călăuzirea migranţilor spre spaţiul Schengen nu i-a putut păcăli pe oamenii legii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac Ii – Csanadpalota, în ciuda manierei ingenioase în care accționa. El a creat un spaţiu special, într-o remorcă, unde-i ascundea pe aceştia. Mai exact, a coborât acoperișul remorcii, cu jumătate d emetru, iar în spațiul respectuv a amenajat ”culcuș” pentru străinii pe care îi trecea frontiera clandestin. Şase persoane din Irak şi Siria au fost descoperite astăzi, după miezul nopţii, când încercau să intre ilegal în spaţiul Schengen. În jurul orei 1.00, şoferul bulgar de 23 de ani care conducea o autoutilitară s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei. Oamenii legii au cercetat cu atenție remorca goală și au descoperit lăcașul în care se ascundeau migranții. În interior au descoperat cinci bărbaţi şi o femeie. Verificările au scos la iveală faptul că e vorba de cetățeni din Siria şi Irak, având vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani. Migranţii au declarat că intenţionau să treacă graniţa din România în Ungaria pentru a ajunge în spaţiul Schengen. Şoferul din Bulgaria va fi cercetat pentru trafic de migranţi.