Meteorologii ANM a emis avertizare cod galben pentru vânt puternic, ploi abundente și viscol în diverse județe. În zonele montane este pericol de avalanșă.
Meteorologii ANM a emis un avertisment meteorologic de cod galben pentru vânt, valabil în intervalul 11 martie, ora 10 - 12 martie, ora 05.
Meteorologii au emis Alertă, ce zone vor fi afectate
„În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h.
În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp, iar izolat de peste 30 l/mp.
La altitudini mai mari de 1700 m în Carpații Meridionali, îndeosebi la noapte vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă și va fi viscol.
Vor fi intensificări de vânt în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h”, potrivit ANM.
În ce zone va ninge
În timpul intervalului menționat, se vor înregistra precipitații moderate în zona de est a țării, unde vântul va fi și el mai puternic, cu rafale în general între 45 și 55 km/h. Cantitățile de apă vor ajunge la 15...20 l/mp și în unele zone izolat se vor depăși 25 l/mp.
Ce estimează meteorologii pentru București
Marți, cerul va rămâne noros și temporar va ploua ușor. Vântul va sufla moderat în timpul zilei, dar va slăbi în intensitate pe timp de noapte. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13...14 grade Celsius, în timp ce cea minimă va fi de aproximativ 5 grade Celsius.
Începând de marți, 12 martie, se prognozează precipitații semnificative în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, precum și în zonele montane. Local, cantitățile de apă vor depăși 20 - 30 l/mp.
Vremea nefavorabilă va fi cauzată de o depresiune atmosferică care se va deplasa spre est. Chiar dacă în general se estimează că se va slăbi, există posibilitatea ca aceasta să se intensifice din nou în zona vestică a Mării Negre, prelungind astfel perioada de precipitații în jumătatea estică a României.
„Pe parcursul săptămânii viitoare sunt de așteptat, cam în toată țara, perioade cu ploi ceva mai abundente. Nu este un lucru neapărat rău, pentru că nu a mai plouat cam de mult, iar din punct de vedere al temperaturilor minime, pentru că a fost mai rece nopțile trecute, și acestea vor fi în creștere.
Posibil încă de la noapte, temperaturi în jurul a 0 grade Celsius în Moldova, în partea de est a Transilvaniei, apoi nopțile viitoare vor aduce minime în creștere și pozitive în toate regiunile țării”, a declarat Florinela Georgescu, director în ANM, potrivit România TV.