Meteorologii au emis duminică o informare de ploi și răcire accentuată. Aceasta este valabilă din această după-amiază până marți seara.
Potrivit Agerpres, care citează ANM, în intervalul 18 septembrie, ora 18:00 - 20 septembrie, ora 18:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuata. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni, în zonele montane şi local în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, apoi în cea mai mare parte a ţării.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului.
Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru aceasta dată în toată ţara.
ANM va actualiza această informare în cursul zilei de luni, 19 septembrie.