Vremea se va încălzi în weekend, temperaturile ajungând până la 20 de grade sâmbătă. Cu toate acestea, de duminică începe să se răcească și vor reveni ploile.
Potrivit ANM, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă.
În țară
VINERI
Cerul va fi înnorat și va ploua în special în a doua parte a zilei și pe parcursul nopții în regiunile vestice și local în Oltenia și vestul Transilvaniei.
Cerul va fi variabil în centrul, estul și sud-estul țării, cu ploi izolate. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte.
Temperaturile se vor încadra între 8 și 17 grade.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar cerul va avea înnorări și temporar va ploua în vestul, nordul și centrul țării. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp cu o probabilitate mai mare în Oltenia, Transilvania şi în zona Carpaţilor Meridionali. La munte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, ziua la peste 1700 m, iar în a doua parte a intervalului şi la altitudini mai joase.
DUMINICĂ
Vremea se va răci, temperaturile vor ajunge la valorile normale acestei perioade. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate îndeosebi în prima parte a intervalului şi se vor semnala precipitaţii în sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului. La munte vor apărea ninsorile.
În București
VINERI
Vremea va fi caldă, iar temperaturile vor ajunge la 15-16 grade. Cerul va fi variabil și vor apărea înnorări în cursul nopții.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară şi noaptea, când temporar va ploua, posibil sub formă de aversă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8-9 grade
Duminică
Vremea se va răci uşor, astfel că maxima termică se va situa în jurul valorii de 15 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător va ploua. Vântul va sufla în general moderat, ziua. Temperatura minimă va fi de 3-5 grade.