Meteo. Specialiștii ANM a emis o nouă atenționare, conform căreia ninsorile se agravează și vor fi prezente în cea mai mare parte a țării.
Meteo. Marți, 22 ianuarie, vremea va fi în general închisã, cu precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii. Acestea vor fi mixte în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, mai ales în timpul nopţii şi pe spaţii mici se va depune polei.
Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în nordul Moldovei şi 5 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -7 şi 2 grade, mai ridicate în sudul litoralului. Pe arii restrânse în zonele joase, trecãtor, se va semnala ceaţã. Presiunea atmosferica va scãdea dinspre vest la valori joase, de regim baric ciclonic, scrie Antena3.
În Capitală, vremea va fi în general închisã şi mai ales în cursul nopţii vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla moderat. Temperatura aerului nu va depãşi în timpul zilei valorea de -1 grad, apoi va creşte uşor astfel cã miercuri dimineaţa se vor înregistra 1...2 grade.