METALUL care ţi se topeşte în palmă | VIDEO

Uitaţi de ciocolata care se topeşte în mână, încercaţi Galiul. Metalul care devine lichid la o temperatură de aproximativ 29,5 grade Celsius deşi pare prietenos, este agresiv cu alte metale cum ar fi aluminiu, pe care pur şi simplu îl dezintegrează.

Magicienii folosesc acest metal, în show-urile lor atunci când îndoaie linguriţe sau alte obiecte metalice, iar calităţile acestui metal non-toxic au fost exploatate din plin în seria de filme Terminator. 

Existența lui a fost presupusă de către D. I. Mendeleev în 1871, numindu-l eka-aluminium, dar a fost descoperit de Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1875, cu ajutorul spectroscopiei. El a fost de altfel şi cel care l-a botezat, numindu-l „gallia” (din latină Gallia era regiunea Galia, teritoriul aflat astăzi în Franţa). 

Ar mai fi de spus că Galiul nu se găseşte în natură în formă pură, ci sub formă de sare de galiu, în minereuri de bauxită sau în cele de zinc şi că nu este indicat să te joci cu el, chiar dacă se întâmplă să ai la îndemână aşa ceva, pentru că, pe lângă faptul că te-ai putea alege cu efecte adverse, este un metal rar şi scump.